Avertizare meteo! Mai multe județe din țară, între care și Constanța și Tulcea, sub cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. HARTĂ
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului, valabile luni, 31 iulie.
Prima avertizare meteo cod galben intră în vigoare astăzi, la ora 21:00 și rămâne valabilă până în această noapte, la ora 03:00.
„Va fi instabilitate atmosferică local în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și în zona montană, ce se va manifesta prin perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și pe alocuri de peste 30...40 l/mp”, transmite ANM.
Meteorologii anună că astfel de fenomene vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. Vântul va avea intensificări în extremitatea de sud-vest a țării.
Cea de-a doua avertizare intră în vigoare astăzi, 31 iulie, la ora 21:00 și vizează județele Constanța și Tulcea. Avertizarea este valabilă până marți, 1 august, ora 03.00.
„Va fi instabilitate atmosferică în Dobrogea ce se va manifesta prin perioade cu averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și pe alocuri de peste 30...40 l/mp”, transmite ANM.
Sursă foto: jurnalul.ro / ANM