JURNAL PORTUAR, 21 iulie. 50 de nave s-au aflat azi dimineață sub operare în porturile de la malul mării
În porturile de la malul mării, se aflau în această dimineață 28 de nave fără operațiuni portuare. 18 dintre acestea erau în Portul Constanța, șase în Portul Midia și patru în Portul Mangalia. Cele mai multe au nevoie de reparații. De asemenea, la avizări, vineri, erau 17 nave, 16 pentru Portul Constanța și una singură pentru Portul Mangalia.
Potrivit buletinului informativ al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, pe 21 iulie, 50 de nave erau sub operare. 47 se aflau în Portul Constanța și trei în Portul Midia. Acestea aveau de încărcat sau descărcat, în mare parte, fier vechi, containere, cereale, îngrășăminte sau laminate.
În rada Portului Constanța se aflau vineri dimineață 30 nave. Dintre acestea, 21 așteptau pentru operare, iar nouă nu aveau operațiuni portuare. În ceea ce privește traficul fluvial, în Portul Constanța se aflau 53 de remorchere și împingătoare de linie. Vorbim de 24 nave străine și 29 de nave românești.