Sportivul Alexandru Dumbravă, salvat de ARSVOM din Marea Neagră: plecase într-o barcă cu vâsle pentru a doborî un record mondial
Alex Dumbravă e un sportiv român de anduranță, navigator din pasiune și doborâtor de recorduri. Provocarile pe care și le-a asumat întotdeauna au fost legate de navigația maritimă cu vâsle. Barca lui construită special pentru astfel de drumuri lungi n-are catarge și nici pânze, ci numai vâsle. Pe 10 iulie, Alex a pornit din Mangalia, să traverseze Marea Neagra ca să ajungă în Georgia. Recordul său ar fi ajutat copiii care au nevoie de medic logoped. Însă dupa 8 zile, marea s-a înrăutățit, valurile au crescut în înălțime și curenții au început să-l împingă înapoi.
Reprezentanţii Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) au transmis vineri, 21 iulie, că operațiunea de preluare a sportivului român de record mondial, care a traversat Marea Neagră într-o barcă cu vâsle, s-a încheiat cu succes.
Atât bărbatul cât și ambarcațiunea sa, au ajuns cu bine în Portul Mangalia.
Amintim faptul că, noaptea trecută, MRCC a solicitat intervenția ARSVOM pentru preluarea unui bărbat, aflat la 80 mile distanță, travers Mangalia.
CITEȘTE ȘI: Intervenție ARSVOM pentru salvarea unui bărbat aflat cu barca pe mare, în apropiere de Mangalia
Echipajul S/I MAIA a pornit în căutarea bărbatului, noaptea trecută, la ora 01:08 și l-au preluat in această dimineață, în jurul orei 07:00. Ambarcațiunea acestuia a fost tractată și adusă în siguranță până în Portul Mangalia.
Operațiunea de căutare și salvare a vieții omenești pe mare, în această situație efectuându-se la o distanță de peste 80 mile, a fost posibilă datorită faptului că navele Arsvom sunt certificate pentru navigare internațională, iar echipajul aflat la bord deține brevet international.
În aceste condiții, este posibila navigarea în afara apelor teritoriale române.
La ora 12:54 nava MAIA împreună cu ambarcațiunea LAYLA, au acostat în siguranță în Portul Mangalia.
UPDATE.
„În loc de 30 de mile făceam vreo 22-21 de mile, dar asta în loc de o rutină de vâslit cu pauze de câte-o oră, ajunsesem să vâslesc 50 de minute, 55 de minute cu 5 minute pauză, continuu și cu o pauză de maxim 4 ore noaptea”, a declarat Alex Dumbravă.
Marina Turcă s-a oferit să-l salveze și să îl ducă în siguranță în primul port, însă Alex n-a vrut să se despartă de barca lui. A continuat să vâslească pe drumul de întoarcere, spre apele teritoriale bulgărești.
„A trebuit să vâslesc aproape toată ziua cu valuri din babord, valuri și vânt din babord, deci barca în permanență se balansa și nu puteam să apuc să dau cu vâsla în apă ca să progresez”, a mai declarat Alex Dumbravă.
La 150 de kilometri distanță de Mangalia, Alex Dumbravă a cerut ajutor, prin radio. Centru Român de Căutare și Salvare i-a recepționat apelul la ora 1, noaptea trecută.
„Solicitarea a venit întrucât starea fizică nu i-a mai permis să continue stilul său de navigație astfel încât a considerat că e necesar să fie ajutat”, a declarat Adrian Alexe, director MRCC.
Autoritățile Navale au fost alertate și în scurt timp s-a pornit o misiune de căutare și salvare, în larg.
O vedetă rapidă a Agenției de Salvarea Vieții Omenești pe Mare a plecat și l-a găsit, l-a remorcat și după un drum de câteva ore l-a adus în Portul Mangalia.
„Chiar în momentul în care l-am recuperat pe Alex era la răsărit. În voiajul de întoarcere, ultimele 3-4 ore a fost marea gradul 3, ne-a pus ceva dificultăți”, a declarat Alexandru Roşu, ARSVOM.
Alex Dumbravă a ajuns în Mangalia, la prânz. Spune că nu se dă bătut și va relua această cursă formidabilă după o vreme de odihnă. Va pleca tot din Mangalia ca să ajungă până la Batumi, în Georgia, după 1.200 de kilometri vâsliți în 20 de zile. Aventura sportivului are și un scop nobil: vizează ajutarea a 20 de copii pentru a beneficia de aproximativ 200 de ședințe de logopedie.
Sursă foto: Facebook ARSVOM