Sărbătoare mare astăzi - tradiții și superstiţii de Sfântul Ilie, profetul aducător de ploi. Ce NU ai voie să faci în această zi
Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc astăzi, 20 iulie, pe Sfântul Ilie, cunoscut drept făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. E prăznuit şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului.
S-a născut în Galaad, de cealaltă parte a Iordanului, care se învecinează cu Arabia şi cu cetatea Tesvi. De la numele acestei localităţi se trage şi numele său, Ilie Tesviteanul. A trăit pe vremea lui Ahab, regele al Regatului Israel, ce avea reşedinţa în ţinutul Samariei.
Regele Ahab s-a căsătorit cu Isabela, o prinţesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal. Ahab, preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul părinţilor săi, şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal, încurajând în acest fel idolatria.
Toate aceste fapte au atras mânia lui Dumnezeu, iar Sfântul Proroc Ilie a primit misiunea de a-l mustra pe rege.
Certându-l pe Ahab, Sfântul Ilie îi spune: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!” (3 Rg 17;1). Sfântul Ilie s-a retras pe malul râului Cherit. Iar în urma lui, seceta şi foametea a cuprins toată ţara.
După trei ani şi jumătate, dovedindu-se că numai credinţa în Dumnezeul lui Ilie este cea adevărată, poporul israelit şi-a recunoscut greşeala, iar ruga Sfântului a adus ploaia şi foametea a încetat.
Sfântului Proroc Ilie nu i-a fost dată moartea, fiind ridicat la cer într-un car de foc.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie
Când tună şi fulgeră, Sfantul Ilie pleacă la vânătoare de demoni. Fulgerele sale cad pe pământ, dărâmă copaci şi incendiază acoperişurile caselor. Se spune că acolo unde loveşte fulgerul este ascuns un demon şi Sfântul îi vine de hac. Tunetul este provocat de roţile carului şi de viteza cu care trăsura sa aleargă, scrie https://www.traditii-superstitii.ro/.
Tradiţia ne spune că, datorită puterii imense ce-i fusese dată pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul Ilie zguduia tronul lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână și dintr-un picior.
De Sfântul Ilie, femeile de la sate culeg busuioc şi îl duc la Biserică, aşezându-l la icoane. Tot ele pregătesc pachete pe care le dau de pomană pentru sufletul copilaşilor morţi devreme. De asemenea, se pot împarți fructe, apă, flori de câmp şi alte bucate.
Superstiții de Sfântul Ilie
Purtarea ramurilor de salcie pentru a-i feri pe oameni de trăznete;
În ziua de Sfântul Ilie oamenii nu lucrează pentru a nu-l mânia pe acesta şi a nu-l face să arunce fulgere asupra lor şi grindină şi prăpăd asupra recoltelor;
Tot în aceasta zi, vrăjitoarele culeg plantele cu ajutorul cărora fac farmece;
Oamenii trebuie să îşi facă cruce, pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nouă nu, ştiute fiind puterile nemarginite ale Crucii Sfinte in lupta cu diavolul;
Dacă va ploua în această zi, pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi săracă;
Plantele medicinale, de leac, au puteri mai mari dacă sunt culese în această zi;
Fetele tinere, nemaritate, îşi pot visa alesul de Sfântul Ilie.
Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.
Ce să NU faci de Sfântul Ilie
Nu avem voie să mâncăm nuci și mere până de ziua Sfântului Ilie. Cine consumă aceste fructe mai repede, atrage grindină asupra pomilor și pune în pericol recoltele. Merele se consumă doar după ce au fost duse la biserică pentru a fi sfințite. Tradiția spune că, cine a mâncat mere înainte de a fi sfințite de Sfântul Ilie, după moarte va avea parte numai de mere, care însă vor dispărea atunci când va dori să le atingă.
Pentru a fi feriți de trăsnete, oamenii de la țară obișnuiesc să poarte crenguțe de salcie. De asemenea, în ziua de Sfântul Ilie nu trebuie să lucrezi la câmp pentru că astfel vei atrage mânia sa și va arunca cu grindină și fulgere asupra recoltelor.
În funcție de zona țării, se crede că oamenii care pornesc la drum pe 20 iulie vor fi loviți de fulgere. Totodată, dacă va ploua în această zi, pomii își vor strica roadele, iar recolta va fi foarte săracă.
Sursă: traditii-superstitii.ro