Mai multe zone din Constanța rămân fără apă caldă pentru minim 48 de ore: care sunt consumatorii afectați
Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța-Etapa 3”, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe Bulevardul Ferdinand si strada Cuza Vodă.
Pentru realizarea acestor lucrări nu va putea fi furnizată apă caldă de consum la următoarele puncte termice: PT 1, PT 2, PT 3, PT 5, PT 6, PT 7, PT 8, PT 9, PT 10, PT 16, PT 40, PT 41, PT 66 începând din dimineața zilei de marți, 18 iulie.
Durata executării lucrărilor este estimată pentru o perioada de minim 48 ore, după cum a comunicat costructorul, după care va începe umplerea instalației, operațiune efectuată de către Electrocentrale Constanta S.A.
„Ne cerem scuze atât consumatorilor noștri afectați de întreruperea furnizării energiei termice, cât și tuturor participanților la traficul rutier stânjenit în zona în care se execută aceste lucrări. Vă asigurăm totodată că de acum înainte, pentru foarte mulți ani, nu vor mai fi intervenții la infrastructura termică municipală în zonele în care s-au realizat aceste lucrări de modernizare.
Scopul lucrărilor este creșterea gradului de confort termic în locuințele dumneavoastră, eliminarea avariilor, scăderea substanțială a pierderilor și costurilor, având ca rezultat scontat scăderea prețului local al energiei termice“, transmit reprezentanții Termoficare Constanța.
Sursă foto: gazetadinvest.ro / termoficare-constanta.ro