dobroge.tv

Live

A început demolarea stadionului “Gheorghe Hagi”, în prezenţa primarului, a ministrului Dezvoltării şi a conducerii Farul Constanţa. Zeci de oameni au privit cum buldozerele distrug stadionul

A început demolarea stadionului “Gheorghe Hagi”, în prezenţa primarului, a ministrului Dezvoltării şi a conducerii Farul Constanţa. Zeci de oameni au privit cum buldozerele distrug stadionul
10 iulie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Sute de oameni, alături de reprezentanţii administraţiei publice locale, a ministrului Dezvoltării, Adrian Veştea, şi a conducerii clubului Farul Constanţa, au luat parte în această seară la un eveniment care a marcat începerea lucrărilor de demolare la stadionul “Gheorghe Hagi”.

“Evenimentul de astăzi nu este despre a demola vechiul stadion, cât despre a ne aduna pentru a construi împreună ceva ce va dăinui, ce va bucura şi va folosi generaţiilor viitoare. Printr-un proiect al Guvernului României, în parteneriat cu Primăria Constanţa şi cu clubul Farul, începem construirea unui stadion ultramodern şi a unei baze sportive cum nu mai există în România. Tot un proiect asumat de la primul până la ultimul om stă la baza actualei campioane a României, Farul Constanţa, care s-a înălţat pe fundaţia construită cu multă muncă, pricepere şi pasiune de Gică Hagi şi pe scheletul istoric şi afectiv al brandului cel mai iubit de noi toţi constănţenii – Farul. Acum este momentul să facem echipă din nou şi să ne dăm mâna în jurul acestui uriaş proiect de infrastructură pe care şi l-a asumat Guvernul, prin Compania Naţională de Investiţii. Fac apel la toate instituţiile centrale, regionale şi locale pentru a reuni în jurul unui efort comun, în interesul constănţenilor de astăzi şi de mâine. Este de datoria noastră să ne mişcăm cu rapiditate, cu pricepere şi cu folos, să fim eficienţi, atenţi şi buni în ceea ce facem, astfel încât să creăm cadrul optim pentru ca lucrările să se desfăşoare ireproşabil”, a declarat primarul Constanţei, Vergil Chiţac.

Şi ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a făcut câteva declaraţii.

“Am petrecut astăzi toată ziua în judeţul Constanţa, mergând de la un şantier la altul, evaluând stadiul fiecărui proiect în care ministerul pe care îl conduc este implicat prin finanţări masive care sperăm să ajute la dezvoltarea municipiului şi a judeţului, după ce vor fi finalizate. Însă în această seară nu vreau să vorbesc despre serviciul meu public, nici despre banii care vin înspre judeţul Constanţa pentru investiţiile în infrastructură sau în obiectivele emblematice ale judeţului.

Sunt în această seară aici pentru un om pe care îl admir, un om care, deşi nu este parte din familia mea, mi-a adus în casă multă bucurie, entuziasm şi mândrie în toţi anii în care a servit la cel mai înalt nivel sportul românesc în această ţară. Au trecut mai bine de 40 de ani de când a debutat pe acest stadion la Farul Constanţa şi într-o carieră fulminantă a decolat apoi de la Sportul Studenţesc la Steaua, pentru a ajunge la Real Madrid şi Barcelona. Omul acesta a pus Brescia pe harta Italiei şi în minţile românilor. Omul acesta ne-a făcut pe noi, românii, să ţinem ani de zile cu turcii. Dar a fost în primul rând românul care a intrat de 125 de ori în teren, purtând culorile naţionalei spre glorie, recunoaştere şi respect la nivel mondial.

Nu putem cuantifica iubirea, efortul şi devotamentul arătat de Gică Hagi României şi nici nu putem evalua cât de mult a dat România înapoi Regelui. Însă momentul de astăzi, aşa cum este el, mă face fericit să pot fi prezent şi să fac un prim pas din partea Guvernului României, pe care sunt onorat să îl reprezint aici, la Constanţa, ca ministru al Dezvoltării. În vara lui 2024 îl găsim pe Gheorghe Hagi din nou campion ca antrenor, manager şi mentor şi demarăm astăzi un proiect prin care să-i putem oferi lui, Farului şi Constanţei un loc unde sportul şi performanţa să fie mereu la cea mai înaltă performanţă: noul stadion Gheorghe Hagi”, a spus ministrul Dezvoltării.

La eveniment au fost prezenţi şi preşedintele clubului Farul Constanţa, Gheorghe Popescu, şi antrenorul Gheorghe Hagi.

“Lucrările vor începe de la partea superioară a construcţiilor spre bază, bucată cu bucată, nivel cu nivel, respectând reglementările privind securitatea operaţiunilor de demolare. Construcţia arenei a început în anii 1950, sub conducerea arhitectului Ioan Puşchilă, fiind inaugurată pe 23 august 1954. În anii 1970, stadionul a fost supus unui proces de modernizare, prin suplimentarea capacităţii arenei. După 73 de ani, stadionul va fi pus la pământ pentru a face loc unui complex multifuncţional unic.

Pe amplasament se va realiza un stadion de fotbal cu o capacitate de 18.500 de locuri, care va beneficia de funcţiunile şi suprafeţele necesare încadrării în categoria IV UEFA şi un stadion de atletism cu o capacitate de 1.000 de locuri.

De asemenea, clădirea stadionului va integra şi o serie de funcţiuni complementare: săli de antrenament- atletism indoor, squash/tenis de masă şi fitness, centru de conferinţe, spaţiu expoziţional, spaţii administrative, spaţii comerciale şi zone de loisir”, a transmis Primăria Constanţa, într-un comunicat, pentru a anunţa evenimentul de astăzi.

Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii şi UAT Constanţa şi are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind cofinanţat de la bugetul local în cuantum de 48.000.000 lei fără TVA pentru lucrări de construcţii şi 5.000.000 lei fără TVA pentru asigurarea de utilităţi.


Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233