Razie a poliţiştilor rutieri în Constanţa pentru depistarea şoferilor care au urcat băuţi la volan: au fost reţinute 10 permise. Tânără de 20 de ani, prinsă drogată
La data de 8 spre 9 iulie a.c., polițiști din cadrul Direcției Rutiere și Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale din Poliția Română, precum și polițiști din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație, prin depistarea șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Constanța, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 9.000 de lei, dintre care 3 pentru conducere sub influența alcoolului, iar restul pentru alte abateri.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 10 permise de conducere și au fost constatate 7 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Exemplu:
La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 03.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat o femeie, de 20 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, fiind sub influența substanțelor psihoactive. Aceasta a fost testată cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină. Ulterior, a fost condusă la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.