Neversea a lansat propria colecție de NFT-uri: „A fost sold out în mai puțin de o jumătate de oră”
Cel mai mare festival pe plajă s-a lansat și pe piața NFT-urilor. „Dreamy Whales” se numește proiectul celor de la Neversea și a fost sold out la mai puțin de o jumătate de oră de la lansare, o premieră în lumea festivalurilor după cum spun inițiatorii.
„Un proiect de suflet, un proiect frumos, un proiect prin care noi, Neversea și organizația UNTOLD Universe ne-am făcut intrarea în lumea web3. Am avut o colecție de NFT-uri, o colecție într-un număr de 6.000 de NFT-uri, colecție care a fost sold out în mai puțin de jumătate de oră. Am avut un partener foarte bine priceput în industrie și anume am lucrat cu cei de la Sense4FIT pentru dezvoltarea colecției ‹‹Dreamy Whales›› și ne dă foarte mare încredere că prin lansarea acestei prime colecții, odată intrați în lumea web3 o să facem lucruri tot mai interesante. Un alt lucru pe care vreau să-l spun cu mândrie este faptul că proiectul ‹‹Dreamy Whales›› este primul proiect de succes din industria festivalurilor din lume. Mai sunt și alții care au încercat dar niciunul nu s-a mișcat atât de bine cum a făcut-o proiectul ‹‹Dreamy Whales››”, a declarat Bogdan Doroș, co-general manager Neversea.