Tot ce trebuie să știi despre eliberarea actului de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani
În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul se prezintă la ghişeul serviciului de evidenţă a persoanelor, însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal, pentru a solicita eliberarea primului act de identitate, cu următoarele documente, în original:
- cererea pentru eliberarea actului de identitate, semnată atât de minor, cât şi de părinte/reprezentantul legal;
- certificatul de naştere;
- actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal, document cu care se realizează și dovada adresei de domiciliu;
- certificatul de căsătorie al părinţilor, dau după caz, hotărârea judecătorească de divorț definitivă/certificatul de divorţ, însoțit de convenţia privind stabilirea domiciliului minorului/hotărârea de plasament;
În situația în care hotărârea judecătorească definitivă privind încredințarea minorului a fost pronunțată în străinătate, aceasta se prezintă, în original, însoțită de traducerea legalizată, precum și de hotărârea prin care a fost învestită cu formula executorie.
- documentul cu care face dovada achitării contravalorii actului de identitate.
Domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care locuieşte în mod statornic/la reprezentantul său legal/la persoana fizică ori juridică la care este încredinţat în plasament.
În situatia în care părinţii au domicilii diferite, cererea pentru eliberarea actului de identitate se semnează de părintele la care minorul are domiciliul, în condiţiile legii.
Pentru minorul care, deşi a fost încredinţat, prin hotarâre judecatorească, unuia dintre părinţi, locuieşte statornic la celălalt părinte, se solicită declaraţia de consimţământ a părintelui căruia i-a fost încredinţat, din care să rezulte că este de acord ca în actul de identitate al minorului să fie înscrisă adresa la care acesta locuieşte statornic.
Declaraţia poate fi dată la ghişeu, în prezenţa personalului serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, iar în situaţiile în care părintele nu se poate prezenta la ghişeu, declaraţia trebuie să fie autentificată la notarul public sau, după caz, la misiunea diplomatică a României din statul în care acesta se află.
Minorii aflaţi în străinătate pot depune cererea pentru eliberarea primului act de identitate împreună cu documentele prevăzute de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din statele respective.
Eliberarea primului act de identitate nu se poate face pe bază de procură specială.
Actul de identitate poate fi ridicat personal de către minor sau de către persoana care l-a însoţit la depunerea cererii.
Sursă foto: cumsa.ro