Băiat de 15 ani, din Iaşi, dat dispărut de familie. Este posibil ca acesta să se afle pe litoral: l-aţi văzut?
La data de 27 iunie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au fost sesizați cu privire la faptul că, la aceeași dată, minorul FLORESCU ENRICO-SEBASTIAN, în vârstă de 15 ani, a plecat de la domiciliul din municipiul Pașcani și nu a mai revenit.
La momentul plecării, acesta purta o pereche de pantaloni tip jeans, scurți, de culoare albastră, tricou de culoare portocaliu, o vestă de culoare neagră, iar în picioare încălțăminte sport de culoare neagră. Asupra sa avea un rucsac de
culoare verde (nuanță închisă) și se deplasa cu o bicicletă medie, cu cadru de culoare neagră și elemente de culoare albastră.
Semnalmente: 1.67 m înălțime, constituție atletică, păr de culoare șaten, tuns scurt, ochii de culoare verzi.
Persoanele care dețin și pot oferi informații cu privire la această persoană sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
Oamenii legii spun că este posibil ca minorul să se afle pe litoral.