O altă tragedie în familia femeii care a murit la 3 ore după ce medicii au trimis-o acasă: fiul de 27 de ani s-a stins şi el din viaţă
.jpg)
La doar două săptămâni după ce o femeie de 49 de ani a decedat din pricina unui diagnostic greşit, fiul femeii şi-a pierdut şi el viaţa după ce a căzut de la etajul 5 al blocului unde locuia împreună cu prietena sa.
Mama lui Klaus, Gabriela Vărzaru, a murit pe data de 30 septembrie. Femeia, în vârstă de 49 de ani, s-a simţit rău şi a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Aici, însă, medicul de gardă, după ce i-a cerut să nu se mai vaite atât pentru că are o banală nevralgie, a trimis-o acasă. După trei ore, femeia a decedat, iar în urma necropsiei s-a stabilit că suferea de pancreatită hemoragică. Conducerea Spitalului a anunţat că a demarat o anchetă. Cazul este cercetat şi de procurorii craioveni.
Deşi unele persoane ar fi spus că tânărul şi-ar fi luat viaţa din pricina durerii cauzate de pierderea mamei, iubita tânărului neagă cu vehemenţă acest lucru.
"Este imposibil să facă asta. S-a urcat la geam să gonească nişte porumbei cu o coadă de mătură şi a alunecat. Coada de mătură nu am mai găsit-o. Dacă dorea să se sinucidă, ce făcea cu coada de mătură după el? Mereu veneau porumbeii la geamul nostru şi ne enervau, făceau gălăgie. Sigur asta a făcut. E imposibil să se fi sinucis! Imposibil, nu mai spuneţi asta, vă rog mult ", le-a spus Luiza Pătrulescu tuturor prietenilor, potrivit adevarul.ro.
Luiza şi Klaus erau împreună de 4 ani şi locuiau împreună. Poliţiştii din Craiova au demarat o anchetă şi încearcă să stabilească exact ce s-a întâmplat.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii

Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni

L-ați văzut? Un tânăr a plecat de acasă și nu s-a mai întors
A fost emis un mesaj RO-Alert de intensificări puternice ale vântului
Ambarcațiune cu 350 kg de peşte capturat ilegal la bord şi 1.800 metri de plasă, depistat de polițiștii de frontieră
Speed Marathon în județul Constanța! Peste 200 de accidente de la începutul anului
O grădiniță din Constanța va fi renovată
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

