CONSTANȚA. S-au încheiat lucrările de reabilitare a trotuarelor și a carosabilului pe strada Ioan Borcea

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a finalizat lucrările de reabilitare pe strada Ioan Borcea, tronsonul cuprins între strada Unirii și bulevardul Mamaia.
Trotuarele au fost decapate și stabilizate cu piatră, apoi reconstruite și asfaltate cu mixtură destinată traficului pietonal de tip BA8. Au fost montate borduri noi și s-au amenajat casete pentru spații verzi în care vor fi plantați copaci la toamnă. Carosabilul a fost decopertat și recondiționat cu un nou strat de uzură iar la final au fost aplicate marcaje rutiere.
Astfel de lucrări de reabilitare au loc în toate cartierele orașului.
„Facem din nou apel către conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări”, transmite municipalitatea.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii

Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni

L-ați văzut? Un tânăr a plecat de acasă și nu s-a mai întors
A fost emis un mesaj RO-Alert de intensificări puternice ale vântului
Ambarcațiune cu 350 kg de peşte capturat ilegal la bord şi 1.800 metri de plasă, depistat de polițiștii de frontieră
Speed Marathon în județul Constanța! Peste 200 de accidente de la începutul anului
O grădiniță din Constanța va fi renovată
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

