Sezon estival nou, probleme vechi. Faleza din Costinești, pericol pentru turiști - pilonii de susținere au început să se prăbușească pe nisip: „Stăm în voia lui Dumnezeu ca să nu se întâmple o nenorocire”
Litoralul românesc își pierde falezele încet dar sigur. Marea a măcinat atât de mult malul, încât sapă sub structura de rezistență. Faleza din Costinești până în dreptul epavei stă să se prăbușească și numai un miracol a făcut ca până azi niciun turist să nu fie rănit.
„Din punct meu de vedere ar trebui să pună în aplicare un plan cât mai rapid de modernizare a falezei. Autoritățile sunt depășite de situația aceasta. Noi am sesizat, noi am adus la cunoștința lor situația aceasta care este puțin jenantă pentru localitate și totodată este un real pericol pentru turiștii care se avânta”, a declarat Mugurel Călin, consilier local Costinești.
De ani de zile, faleza reprezintă un pericol pentru localnici și turiști. Autoritățile au amplasat în urmă cu trei ani, stâlpi de fier pentru a proteja malul. Între timp, aceștia au început să se prăbușească pe nisip, iar marea aproape că-i înghite cu totul.
„Pericolul, ca și dumneavoastră, îl vedem cu toții. Adică nu putem să insinuăm un pericol mai mare decât că, Doamne ferește, o bucată de piatră, o bucată de pământ poate să se desprindă din acest mal, care se vede clar că este foarte abrupt, poate să se dezlipească și acum dacă o avea noroc să nu cadă pe el, vă dați seama, stăm în voia lui Dumnezeu ca să nu se întâmple o nenorocire”, a mai declarat Mugurel Călin, consilier local Costinești.
Nici măcar petecul de nisip pe care turiștii făceau plajă vara trecută nu mai există. Iar o terasă situată chiar pe faleză s-a dărâmat, după ce marea a spălat nisipul de la baza peretelui de beton.
„Puteai să te plimbi mult mai lejer pe aici față de acum. A avansat destul de mult”, spune un localnic.
„Pământul e abrupt și e posibil ca la un moment dat.. văd că se tot duce către mare. Poate că pe undeva pe aici ar trebui să se facă ceva legat de aspectul ăsta. Ar trebui cumva oamenii să fie protejați”, spune un alt localnic.
Reprezentanții de la Apele Române Dobrogea-Litoral au realizat, în urmă cu cinci ani, un studiu din care rezultă că o bună parte din faleză se află într-o stare critică, existând pericolul real ca planșeele de beton, care au rol de susținere, să se disloce și să se prăbușească. Însă, niciun constructor nu a participat la licitația organizată de Apele Române pentru atribuirea contractului de execuție a falezei Costinești.
„Pentru ca nimeni nu a reactualizat prețurile și erau pe niște prețuri din 2018 și cele trei firme înscrise la licitație, s-au retras”, a declarat Dumitru Jeanu, primar Costinești.
Licitația va fi reluată, dar toate aceste amânări și proceduri fac ca în acest sezon estival gardurile să reprezinte singura intervenție a statului român pentru evitarea unor accidente.
„Speram ca-n două luni maximum să încheiem procedura de licitație după adjudecarea câștigătorului se va face proiectarea. Speram ca-n lună martie 2024 să avem proiectul după care vom începe execuția”, a declarat Hristu Uzun, director Apele Române Dobrogea-Litoral.
Planurile pentru Costinești sunt ca plajele să fie lățite cu segmente între 70 și 150 de metri și se vor amenaja șapte diguri de piatră pentru reținerea sedimentelor.