241 de misiuni pentru pompierii constănțeni, în perioada 12-15 iunie. Au intervenit și la șase accidente, o persoană fiind declarată decedată
În perioada 12-15 iunie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au executat 241 misiuni, cele mai multe dintre ele –198, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale.
Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 12 incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale.
În perioada menționată, pompierii militari au intervenit și în cazul a șase accidente rutiere soldate cu șapte victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulanță, cinci dintre ele fiind ulterior transportate la spital, din păcate una fiind declarată decedată la fața locului.
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea” au intervenit și în 25 alte situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD ori salvare animale captive în medii ostile vieții.