Primarul ce s-a filmat în timp ce-și umilea fiica a rămas fără mandat înainte de a fi validat
Primarul oraşului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, s-a filmat în timp ce-și umilea fiica, iar după apariția imaginilor în mediul online, acesta a fost condamnat la închisoare cu suspendare pe motiv că a refuzat prelevarea de mostre biologice la solicitarea poliţiei. De asemenea, ca urmare a acestui eveniment, bărbatul a rămas fără mandatul ce urma a fi validat, în urma câștigării scrutinului din 27 septembrie.
Imaginile ce au apărut pe internet, în care bărbatul o obligă pe fiica sa să stea în genunchi, dezbrăcată de la brâu în sus și o umilește, au fost filmate chiar de către el.
Ordinul de încetare înainte de termen a mandatului primarului din orașul Sângeorz-Băi a fost semnat miercuri, de către prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha. Acesta a fost semnat „ca urmare a condamnării prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei”, precizează un comunicat al Prefecturii Bistriţa-Năsăud.
Reprezentanţii instituţiei au precizat că este vorba despre încetarea mandatului pentru care Ogâgău a fost ales în 2016, întrucât Judecătoria Năsăud nu a validat încă mandatul pentru care Traian Ogâgău a fost reales la 27 septembrie 2020, menționează news.ro
Magistrații Judecătoriei Năsăud, l-au condamnat pe edil în luna iulie a acestui an, la un an de închisoare cu suspendare şi un termen de supraveghere de doi ani, pentru comiterea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Traian Ogâgău a contestat sentinţa Judecătoriei Năsăud, însă marţi, 13 octombrie, Curtea de Apel Cluj a menţinut decizia instanţei de fond.
După ce decizia Prefecturii Bistriţa-Năsăud privind încetarea mandatului său înainte de termen a fost făcută publică, Traian Ogâgău a postat, miercuri după amiază, pe Facebook, un mesaj adresat susţinătorilor săi.
„Ţinând cont de evenimentele din ultimele zile, aud că intenţionaţi să faceţi o adunare mâine seară pentru susţinerea mea. Vreau să fac apel la calm şi răbdare, până la finalizarea demersurilor legale, oricum ar fi, făcută îndeplinind condiţiile prevăzute pentru combaterea pandemiei. Consider că nu este cazul şi nici momentul pentru aşa ceva şi să avem încredere în bunul Dumnezeu şi în justiţie dragii mei, până la capăt! Am trecut noi prin şi mai grele momente dar împreună am reuşit întotdeauna” a transmis Ogâgău.
Atribuţiile de primar al oraşului Sângeorz-Băi au fost preluate de viceprimarul localităţii.
Dragii mei sângeorzeni. Ținând cont de evenimentele din ultimele zile, aud că intenționați să faceți o adunare mâine...
Publicată de Traian Ogâgău - Primar Sîngeorz-Băi pe Miercuri, 14 octombrie 2020
Sursă foto: Facebook