dobroge.tv

Live

A început Comandamentul Litoral 2023. Horia Constantinescu: „Vom proceda la eliminarea tuturor locațiilor care își desfășoară activitatea într-un mod pe care noi l-am numit ‹‹cașcarabetizarea›› litoralului”. GALERIE FOTO

A început Comandamentul Litoral 2023. Horia Constantinescu: „Vom proceda la eliminarea tuturor locațiilor care își desfășoară activitatea într-un mod pe care noi l-am numit ‹‹cașcarabetizarea›› litoralului”. GALERIE FOTO
12 iunie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a organizat astăzi, 12 iunie, o conferință de presă la Hotel Venus din Mamaia. Tema întâlnirii va fi deschiderea oficială a activității Comandamentului Litoral 2023.

La aceasta au participat Horia Constantinescu, președintele ANPC, Mihai Culeafă și Sebastian Hotca, vicepreședinți ANPC și Paul Anghel, director general ANPC.

Președintele ANPC a anunțat că luni, 12 iunie, începe Comandamentul Litoral 2023. Noutatea o reprezintă faptul că, în raport cu anii precedenți, comisarii din întreaga țară vor fi grupați într-o singură stațiune, iar din această locație se vor deplasa pentru fiecare acțiune de control în celelalte stațiuni de pe litoralul Mării Negre

Am stabilit cu prima serie o variantă de abordare ce va avea la bază intransigența în raport cu operatorii economici ce se-a lungul timpului au fost consiliați, chiar sancționați pentru modul în care își desfășoară activitatea, înțelegând că anul acesta vom proceda la eliminarea tuturor locațiilor ce își desfășoară activitatea într-un mod pe care noi, le-a lungul timpului, l-am numit ‹‹cașcarabetizarea›› litoralului, în sensul în care aceștia desfășoară activități de alimentație publică în spații total inadecvate, chiar dacă acestea, la un moment dat au fost autorizate în acest sens, pentru că, în opinia noastră, lucrurile trebuie reevaluate”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Horia Constantinescu a menționat că vor fi vizate, în primul rând, locațiile construite ilegal. „Este cel puțin discutabil sau cel puțin ciudat ca o locație despre care se știe că este construită ilegal, tot de la Primăria ce constată acest lucru să primească autorizație de funcționare”, a mai declarat acesta.

Vor fi verificate locațiile de pe plajă, cele de pe faleză. Vom acorda o atenție sporită inclusiv magazinelor alimentare pentru că există o Hotărâre de Guvern ce interzice aceste tipuri de activități în stațiunile turistice, în sensul că nu se poate vinde carne, cartofi, iaurt și oricare dintre alimentele neprocesate dedicate cumva gătirii eventual în balconul camerei de hotel, așa cum s-a întâmplat de foarte multe ori”, a mai declarat președintele ANPC.

Mihai Culeafă, vicepreședintele ANPC, a menționat că cei care nu respectă legea vor suporta consecințele, vor fi sancționați și vor fi aplicate și măsuri complementare.

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a amintit că de-a lungul timpului au fost găsite la vânzare pe litoral diverse jucării considerate periculoase, acestea fiind oprite și retrase de la vânzare. Un nivel ridicat de intransigență există și față de produsele alimentare periculoase, a mai declarat acesta.

În ceea ce privește unitățile de cazare și primire turistică nu ne interesează partea de informare a consumatorilor, deși este foarte importantă, dacă sunt câteva mici abateri ce pot fi remediate. În schimbă, ne interesează ca filtrele aerelor condiționate să fie curate și schimbate sau chiar să fie recondiționate, noi. Ne interesează așternuturile să fie curate, saltele, perne, să fie prosoapele schimbate. Dacă ne referim la clasificarea hotelieră, aș parafraza o melodie la modă a lui Puya și Tudor Chirilă care zice că: degeaba ai X stele dacă ele sunt căzătoare. Degeaba încerci să te prezinți pe site-uri cu niște fotografii editate”, a mai declarat Paul Anghel.

Președintele ANPC a vorbit despre kit-urile comisarilor.

Fiecare comisar are un rucsac ce conține inclusiv o tabletă de ultimă generație ce păstrează fișe de control comune întregii țări, tocmai pentru a ști exact la ce să se uite și cum este încadrarea respectivă (...) au acces prin intermediul tabletei la actele normative în vigoare și la aplicațiile specifice cercetării din această perspectivă, au termometre de ultimă generație ce pot verifica inclusiv gradul de umiditate dintr-un anumit spațiu, au telemetre pentru că ne interesează dacă este respectată sau nu suprafața de 30% destinată plajei pe nisip și trebuie să poată măsura altfel decât cu pasul. Au multe dintre dotările de ultimă generație pe care și de doreau (...) fiecare dintre genți are o etichetă de plastic pe care apar inițialele Autorității noastre pentru a se ști în cadrul acțiunilor de control de unde este fiecare dintre colegii prezenți”, a explicat Horia Constantinescu.


Sursă foto: Dobrogea TV

Publicitate

Galerie Foto

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233