dobroge.tv

Live

Primăria Constanța: „Construirea noului CET e tot mai aproape”

Primăria Constanța: „Construirea noului CET e tot mai aproape”
07 iunie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Construirea noului CET e tot mai aproape, informează Primăria municipiului Constanța. Pe masa Guvernului României se află proiectul de Hotărâre prin care bunurile mobile și imobile ale Centralei Electrice de Termoficare „CET Palas” vor fi trecute din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Energiei, în domeniul public al Municipiului Constanța.

Predarea-preluarea bunurilor se realizează în baza unul protocol ce va fi încheiat între Ministerul Energiei și Municipiul Constanța în termen de maxim 30 zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii.

Amintim că la Constanța se va construi primul CET din țară finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență, prin intermediul Ministerului Economiei, pentru care a fost semnat contractul de finanțare. Proiectul, „Sursă de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență în municipiul Constanța”, depus în cadrul PNRR, Măsura de investiții 3 - Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în sectorul încălzirii centralizate vizează reducerea nivelului de dioxid de carbon din atmosferă.

Prin acest proiect se asigură construcția unei unități de producţie a energiei termice și electrice în cogenerare de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate, cu utilizarea gazului natural, cu posibilitatea viitoare de a introduce în amestec hidrogen produs din resurse regenerabile (hidrogen verde)”, se arată într-un comunicat de presă.

Noua sursă va include următoarele:

  1. Instalație de cogenerare de înaltă eficiență formată dintr-un număr de 5 motoare termice cu ardere internă și generator electric, cu funcționare pe gaz natural (MT sau G-CHP);
  2. Instalație de producere a apei calde și aburului formată dintr-un număr de 4 cazane de apă caldă pe gaz natural și 2 cazane de abur pe gaz natural;
  3. Echipamentele, sistemele și instalațiile auxiliare necesare noii surse, respectiv:
  • sistemele de pompare a fluidelor;
  • schimbătoarele de căldură pentru transferul termic;
  • degazoarele termice pentru tratarea apei de alimentare a cazanelor și a apei de adaos în rețeaua de termoficare;
  • cazanele de producere a aburului necesar în cadrul proceselor tehnologice ale noii surse (degazare, inertizare, curățire, etc);
  • sisteme de monitorizare a emisiilor la coș;
  • sisteme de reducere a emisiilor poluante;
  • stația electrică de transformare aferentă noii surse;
  • acumulatorul de căldură pentru maximizarea eficienței de exploatare a instalației de cogenerare de înaltă eficiență;
  • forajele de apă necesare operării independente de alte surse de alimentare.

Valoarea totală a proiectului este de 742.921.672,15 lei.

Construcția va fi realizată în curtea vechiului CET, iar capacitatea instalată în cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz flexibilă va fi, conform proiectului, de 97 MW.


Sursă foto: Primăria Constanța

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233