dobroge.tv

Live

Sătulă de ambuteiajul de pe Autostrada Soarelui, o turistă și-a scos scaunul de picnic din portbagaj

Sătulă de ambuteiajul de pe Autostrada Soarelui, o turistă și-a scos scaunul de picnic din portbagaj
05 iunie 2023
Redactia DTV
Publicitate

S-au format cozi interminabile pe Autostrada Soarelui, în minivacanță, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste Brațul Borcea. Șoferii au stat zeci de minute în trafic și au ajuns în pragul disperării.

Imaginea zilei vine de la agentul-șef principal de poliție Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, care a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu o turistă care, sătulă să stea în mașină, la coadă, o turistă și-a scos scaunul de picnic din portbagaj, pe Autostrada Soarelui. În paralel, acesta a postat o poză cu o autostradă din Germania.

Am ales să vă prezint două fotografii diferite, realizate pe același tip de drum — autostrada.

Prima imagine este de pe o autostradă din Germania, iar cea de-a doua, dacă nu ați ghicit, este făcută cu puțin timp în urmă pe Autostrada Soarelui, în apropierea podului de la Fetești.

După cum vedeți, în ambele situații traficul rutier este blocat și nicio mașină nu circulă. Totuși, în prima fotografie pare că e ceva diferit și-am să vă explic imediat.

Aglomerații pe autostrăzi se produc în toată lumea, iar zona podului de la Fetești nu este nici pe departe în topul celor mai cunoscute "STAU-ri" din Europa.

În legislația din România, la fel ca și în cea din Germania, nu există o prevedere clară care să zică cine să se tragă pe dreapta și cine să pună mașina pe stanga atunci când autostrada se blochează pentru a lăsa culoar mașinilor de intervenție în caz de urgență.

Nemții însă au o recomandare căreia îi spun "Regula mâinii drepte". V-o las în comentarii.

Noi, în schimb, avem pregătite în portbagaj scaunele de picnic și, dacă s-ar putea scoate, sacul cu cărbuni.

Uitați-vă și voi la prima, apoi la cea de-a doua imagine și spuneți-mi dacă e posibilă formarea unui culoar pentru a transporta o femeie gravidă la spital ori pentru a ajunge o ambulanță să preia un copil din coloana burdușită de mașini.

Doamne ferește de un incendiu!

P.S. Sper doar ca domnița din șezlong să fi avut între timp inspirația de a-și fi dat jos și bluzița. Nu de alta, dar dă urât să fii bronzat numai pe jumătate”, a postat Daniel Zontea.


Sursă foto: Facebook Daniel Zontea

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233