Regele Charles al III-lea vine astăzi într-o vizită privată în România. Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte vineri, la 15.30, la Palatul Cotroceni, pe Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, care vine într-o vizită privată în România. În cadrul primirii oficiale va avea loc şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.
Potrivit programului transmis de Administraţia Prezidenţială, primirea Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea la Palatul Cotroceni va avea loc la
15.30, vineri.
Regele Charles al III-lea va fi primit în cadrul unei ceremonii oficiale. Cei doi vor avea convorbiri tête-à-tête şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic
Potrivit unor surse, Regele Charles al III-lea nu va fi însoţit de Regina Camilla, soţia sa. Regele se va deplasa în timpul vizitei şi la reşedinţa sa de la Viscri.