Coduri portocaliu și galben de ploi torențială, grindină și furtuni, în mai multe județe din țară. HARTĂ
Meteorologii au emis, pentru marţi, Cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi Arad, unde cantităţile de apă vor fi de 40-70 litri pe metru pătrat, în intervale scurte de timp. Totodată, va fi Cod galben de ploi şi furtuni, în alte zece judeţe din Banat, Crişana, vestul Transilvaniei şi Oltenia.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă marţi, între orele 11.00 şi 23.00.
„În intervalul menţionat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi posibil vijelii în Banat, Crişana, vestul Transilvaniei şi în Oltenia. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp”, au anunţat meteorologii.
Codul galben vizează judeţele Alba, Bihor, Cluj, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Sibiu, Sălaj, Vâlcea.
Astfel de fenomene vor fi, marţi, pe arii mai restrânse, şi în celelalte regiuni. În jumătatea de vest a teritoriului instabilitatea atmosferică se va menţine pronunţată şi în a doua parte a zilei de miercuri.
Totodată, a fost emis Cod portocaliu de averse torenţiale şi grindină, marţi, între orele 12.00 şi 20.00, pentru judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi Arad.
„În judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara şi Arad vor fi averse torenţiale şi grindină. Local cantităţile de apă vor fi de 40...70 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore)”, au arătat meteorologii.
Sursă foto: anm