Mai multe spații verzi au fost vandalizate. Primăria Constanța: „Orașul nostru este afectat din punct de vedere estetic, dar și financiar”
Îngrijirea orașului, la fel ca și menținerea unui spațiu verde de calitate implică un efort comun atât din partea municipalității cât și a cetățenilor. „Atâta timp cât spațiile verzi vor fi distruse, orașul nostru va fi afectat din punct de vedere estetic, dar și financiar”, transmite municipalitatea.
Încă de la începutul primăverii, la scurt timp după ce au fost plantate, foarte multe flori au fost furate sau distruse. Zona Teatrului de Vară „Soveja“, parcul Tomis II, Piața Ovidiu sau parcul Oleg Danovski sunt doar câteva exemple de zone din care au fost smulse florile din pământ.
„Responsabilii de întreținerea spațiilor verzi înlocuiesc plantele sustrase și plantează în continuare pentru înfrumusețarea orașului, dar avem nevoie și de sprijinul dumneavoastră.
Vă rugăm să nu asistați impasibili la actele de vandalism, să protejați spațiul verde, arborii, arbuștii și plantele, iar în situația în care constatați fapte antisociale de sustragere a materialului dendrologic să sesizați acest lucru la numerele de telefon:0241.55.00.55-Dispecerat Primăria Constanța și 0241.484205 și 0341.922 sau email: politia.locala@primaria-constanta.ro”, transmite municipalitatea.
Sursă foto: Primăria Constanța