A filmat un cortegiu care bloca traficul, iar poliţiştii i-au amendat pentru că nu păstrau distanță
Un craiovean a filmat un cortegiu funerar ce trecea printr-o zonă aglomerată a orașului, cu scopul de a arată cum este traficul dat peste cap însă, în urma vizualizării clipului, polițiștii au sesizat că aceștia nu măstrau distanța și nu purtau măști de protecție.
Imaginile au fost surprinse sâmbătă după amiază într-o intersecție din apropierea stadionului Ion Oblemenco din Craiova. În filmare apar zeci de oameni ce merg în urma unei mașini finerare, pătrunzând într-o intersecție și blocând traficul. Câțiva bărbați dirijau circulația de pe trecerile de pietoni și din mijlocul străzii, fârțându-i pe șoferi să oprească mașinile.
În urma vizionării clipului, polițiștii au sesizat faptul că participanții la înmormântare nu păstrau distanța și nici nu purtau măști de protecție. Aceştia au fost identificaţi şi la două zile după nefericitul eveniment și au primit amenzi.
„Poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe traseul de deplasare al unui cortegiu funerar, persoanele participante nu ar fi respectat toate normele de protecţie sanitară. Astfel, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat 30 de persoane care nu ar fi respectat în totalitate măsurile de distanţare fizică şi protecţie sanitară, fiind aplicate amenzi în valoare de 3.000 de lei. De asemenea, un bărbat de 30 de ani, din Craiova, a fost sancţionat contravenţional, în calitate de organizator, cu amendă în cuantum de 3.000 de lei.”, se arată într-un comunicat remis presei