MEDGIDIA. Activitate de informare pentru persoanele care dețin animale de companie
La data de 23 mai, polițiști din cadrul Biroului Protecția Animalelor au desfășurat o activitate de informare cu privire la obligațiile legale ale deținătorilor de animale de companie.
Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Medgidia și a vizat persoanele care dețin animale de companie.
Polițiști din cadrul Biroului Protecția Animalelor au informat persoanele în cauză cu privire la obligațiile legale pe care le au, faptele care constituie contravenții sau infracțiuni, dar și cu privire la sancțiunile prevăzute de lege.
Deținătorilor de animale le-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 205/2004, privind protecția animalelor, O.U.G. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionarea a câinilor fără stăpân, precum și O.U.G. 55/2002, privind regimul de deținere a câinilor periculoși.
Totodată, polițiștii au distribuit pliante ce conțineau toate aceste informații, atât deținătorilor de animale, cât și în cabinete veterinare și magazine pet shop.
Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare.
Sursă foto: IPJ Constanța