CONSTANȚA. Sensul giratoriu de la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Nicolae Filimon va fi reamenajat și modernizat
Pentru fluidizarea traficului pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona intersecției cu strada Nicolae Filimon, reprezentanții Hornbach au contractat lucrări pentru reamenajarea și modernizarea sensului giratoriu din zonă.
Se lărgește sensul giratoriu, se amenajează insule de dirijare a traficului, se vor monta borduri și pavele noi pe trotuare, se va turna covor asfaltic, vor fi realizate marcajele rutiere, va fi reamenajat spațiul verde, unde vor fi plantate flori și plante ornamentale. Noua configurare a sensului giratoriu a fost preferată în urma unui studiu de trafic ce a stabilit o geometrie menită să reducă ambuteiajele din zonă.
„Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări”, transmite municipalitatea.
Sursă foto: Primăria Constanța