JURNAL PORTUAR, 12 mai. 40 de nave s-au aflat azi dimineață sub operare în porturile de la malul mării
În porturile de la malul mării, se aflau în această dimineață 26 de nave fără operațiuni portuare. 17 dintre acestea erau în Portul Constanța, șase în Portul Midia și trei în Portul Mangalia. Cele mai multe au nevoie de reparați. De asemenea, la avizări, vineri, erau opt nave, cinci pentru Portul Constanța, două pentru Portul Midia și una singură pentru Portul Mangalia.
Potrivit buletinului informativ al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, pe 12 mai, 40 de nave erau sub operare. 37 se aflau în Portul Constanța, două în Portul Midia și una singură în Portul Mangalia. Acestea aveau de încărcat sau descărcat, în mare parte, fier vechi, containere, cereale, îngrășăminte sau laminate.
În rada Portului Constanța se aflau vineri dimineață 18 nave. Dintre acestea, 16 așteptau pentru operare, iar două nu aveau operațiuni portuare.
În ceea ce privește traficul fluvial, în Portul Constanța se aflau 36 de remorchere și împingătoare de linie. Vorbim de 16 nave străine și 20 de nave românești. De asemenea, și în Portul Midia se afla o navă românească.