Sezonul estival a început cu plaje nepregătite. Administratorii de plaje dau asigurări că cei care vor veni la mare în această vară vor găsi șezlonguri și umbreluțe
Sezonul estival a început. Însă, turiștii care au ajuns pe litoral în minivacanța de 1 Mai au găsit plajele nepregătite. Și asta pentru că unii operatori economici fie nu au intrat în posesia contractelor de închiriere sau documentația nu a fost completă, fie au renunțat să mai liciteze pentru anumite sectoare din cauza prețului crescut. Administratorii de plaje însă ne dau asigurări că cei care vor veni la mare în această vară vor găsi șezlonguri și umbreluțe. Problema o reprezintă însă beach-barurile.
Plajele ar fi trebuit să fie pregătite până acum, însă Ministerul Mediului n-a reuşit să le dea operatorilor care au licitat la Bucureşti. Aproximativ 40% din suprafeţele de nisip din stațiunea Mamaia n-au fost atribuite nimănui din cauza unor probleme legislative care au anulat licitaţiile.
„Estimativ peste 60% sunt pregătite să-și pregătească turiștii sau se pregătesc sunt în curs de pregătire. Pe întreg litoralul vorbim probabil de 80%, peste 80%”, a declarat Ștefan Necula, agent de turism.
„Mai sunt și sectoare de plajă în care nu a mai licitat nimeni. Principalul motiv a fost prețul foarte mare”, a declarat Lucian Popa, operator plaje.
Licitațiile pentru închirierea a peste 150 de sectoare de plajă de pe litoralul românesc au avut loc la începutul lunii aprilie. Ulterior, sectoarele de plajă au fost predate chiriașilor, însă pentru a fost prea târziu. Așa că, turiștii care au venit pe litoral de 1 Mai, au găsit plajele neamenajate.
„Să vii cu licitația la finele lunii aprilie ca efortul să rămână în continuare pe administrația publică locală sau operatorul economic. Dacă se va întâmpla ceva și nu funcționează plaja, eu vă spun clar, că va fi devină operatorul economic și cu administrația publică locală. Ministerul nu va avea nicio vină, nici unul dintre ei: nici Guvernul, nici nimeni”, a declarat Mircea Dobre, fostul ministru al Turismului.
Administratorii de plajă au reclamat din primăvară că mutarea licitațiilor la București va duce la întârzierea amenajării sectoarelor de plajă. Dosarele au fost extrem de stufoase. Unii au avut chiar și peste 100 de file. Însă, pentru o singură „chichiță”, o parte dintre operatorii de plaje s-au trezit cu documentele refuzate.
„Un certificat de neurmărire fiscală, în loc să-l pună în plicul exterior, l-au pus în plicul interior. Pentru asta au fost descalificați și din nou s-a făcut licitație după două săptămâni. Părerea mea este că s-a pierdut timp, se pierd bani. Licitația știți se face numai la București. S-au dus sute de agenți economici s-au dus la București”, a mai declarat Lucian Popa, operator plaje.
La jumătatea lunii aprilie angajații Primăriei au stabilit o procedură rapidă de lucru, astfel încât actele să fie eliberate într-un timp cât mai scurt. Atunci, susțineau că la jumătatea lunii iunie vom vedea pe plajă beach-baruri și toalete.
„Avem odată sectoare de plajă care se vor preda unde automat Primăria a spus și a specificat că în maxim șapte zile eliberează documentația în așa fel încât cei care au luat licitația acum să-și facă repede beach-urile și toate cele”, a declarat Mircea Dobre, fostul ministru al Turismului.
„Nu știm ce facem cu beach-barurile. În mod normal, conform legii, trebuie să-și iei certificat de urbanism, după care îți iei toate autorizațiile și mi se pare că sunt foarte multe și foarte stufoase. Din experiența mea, pentru autorizația de la Ministerul Apărării Naționale mi-a trebuit două luni de zile. Foarte multe autorizații pentru o construcție provizorie pe care poți să o dai jos în 24 de ore”, a mai declarat Lucian Popa, operator plaje.
„Nu poți să iei o autorizație de construcție pentru un beach-bar pe terasă atât timp cât nu ai un proces verbal de predare-primire de la ABADL pentru plaja pentru care ai licitat. La momentul acesta din colegii noștri cei care au licitat în prima etapă nu au procesele de predare-primire de la ABADL”, spune un agent economic.
Un lucru este însă sigur. Turiștii care vor ajunge pe litoral vor găsi umbreluțe, șezlonguri și spații pentru cearșafuri.
„Ești obligat prin contractul pe care îl cu plaja ca o suprafață din plajă să o lași cetățenilor și turiștilor care vor să vină cu prosopul, cu cearșaful, ca sistemul vechi de dinainte de 1990. Deci, asta nu înseamnă că turiștii nu vor putea să facă plajă. Nu, nu există așa ceva”, a declarat Mircea Dobre, fostul ministru al Turismului.
„Avem voie să punem umbrelele, șezlongurile, măsuțele, podețele pe care turiști spre plajă”, a declarat Lucian Popa, operator plaje.
Rămâne acum de văzut dacă până la 15 iunie, termen dat de autorități, turiștii vor avea sau nu beach-baruri de unde să-și cumpere o răcoritoare sau vor fi nevoiți să vină cu băutura la pachet. Reamintim că, la sfârșitul lunii martie, operatorii de plajă au fost obligați prin lege să-și demoleze beach bar-urile pentru ca noile licitații să fie făcute cu plajele fără construcții pe ele.