IMAGINEA ZILEI. Două noi specii de insecte au fost identificate pentru prima dată în România, în rezervația Dunele Marine de la Agigea
Două noi specii de insecte au fost identificate pentru prima dată în România în rezervația Dunele Marine de la Agigea. Este vorba de „muștele-molii”, însă nu au un nume popular. Acestea au aspectul unor fluturi de noapte și nu depășesc 3 mm în lungime.
La momentul actual, probabil majoritatea locuințelor din România au sau au avut în trecut una dintre aceste specii în casă. Ea este localizată de obicei în încăperile cu un grad mai mare de umezeală, cum ar fi băile. Cealaltă este o specie rară, a cărei biologie este încă necunoscută cercetătorilor. Atât larvele, cât și adulții reprezintă sursă de hrană pentru alte viețuitoare.
Descoperirea a fost făcută de cercetătorii din cadrul Stațiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea” din Agigea, în colaborare cu doi specialiști din Slovacia și Cehia. Rezervația poate fi vizitată zilnic între orele 08.00 – 18.00.