Mai multe zone din Constanța, fără apă caldă din cauza unor lucrări
Având în vedere contractul „Execuție lucrări reparații rețele transport și distribuție energie termică”, este impusă executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale pe strada Prelungirea Liliacului.
Pentru realizarea acestor lucrări nu se va putea furniza apă caldă de consum către punctele termice PT 91, PT 92 și PT 93, începând din cursul zilei de 10 mai 2023 până în data de 11 mai 2023.
„Ne cerem scuze atât consumatorilor noștri afectați de întreruperea furnizării energiei termice, cât și tuturor participanților la traficul rutier stânjenit în zona în care se execută aceste lucrări. Vă asigurăm totodată că de acum înainte, pentru foarte mulți ani, nu vor mai fi intervenții la infrastructura termică municipală în zonele în care s-au realizat aceste lucrări de modernizare.
Scopul lucrărilor este creșterea gradului de confort termic în locuințele Dvs, eliminarea avariilor, scăderea substanțială a pierderilor și costurilor, având ca rezultat scontat scăderea prețului local al energiei termice”, transmit reprezentanții Termoficare Constanța.
Sursă foto: ebihoreanul.ro / termoficare-constanta.ro