Apele Române: 85% din subsectoarele de plajă intrate în licitaţie publică au fost adjudecate în Etapa II

Încă 39 de subsectoare de plajă au fost atribuite odată cu încheierea Etapei II a procedurii de închiriere derulate în baza Ordonanței nr. 8 /2023, acestea reprezentând 85% din cele intrate în licitația publică, anunță Administraţia Naţională Apele Române.
Reprezentanții Apelor Române, reamintesc că prin licitațiile derulate în Etapa I au fost atribuite 62 de subsectoare, fiind semnate contractele de închiriere pentru 59 dintre acestea.
„Potrivit prevederilor legale, 50% din suma încasată reprezintă venit la bugetul de stat iar diferența de 50% se va utiliza în scopuri de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii de management cantitativ şi calitativ al bazinelor hidrografice ale cursurilor de apă din România, respectiv plaja Mării Negre.
Precizăm că prin noile contracte, operatorii sunt obligați să implementeze măsuri ce rezolvă carențe semnalate de-a lungul timpului de turiști. Spre exemplu, cel mult 70% din suprafața de plajă va putea fi folosită pentru închirierea de șezlonguri și umbrele în suport fix, diferența reprezentând o zonă destinată plajei pe nisip, iar operatorul este obligat să instaleze și toalete ecologice pe suprafața atribuită.
A.N.A.R. a aprobat și un tarif unitar pentru instalarea unor construcții provizorii de tip beach – bar pe suprafețele închiriate”, au transmis reprezentanții ANAR.
Sursă foto: Facebook Apele Române
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

