Aproximativ 300 de amenzi date într-o acțiune comună a polițiștilor constănțeni și tulceni: șofer prins conducând cu 144 km/h în Năvodari
Duminică, 7 mai, polițiști de la Serviciul Rutier și formațiunile rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, precum și polițiști de la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea încălcărilor normelor privind viteza legală de deplasare, dar și a depășirilor neregulamentare.
Acțiunea s-a desfășurat pe principalele drumuri naționale din județul Constanța și pe DN 22, în județele Constanța și Tulcea, unde aparatele radar au fost amplasate în cascadă.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat aproximativ 300 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de 214.000 de lei, dintre care 234 pentru depășirea limitei legale de viteză, iar restul pentru alte abateri.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 62 de permise de conducere, dintre care 59 pentru depășirea limitei legale de viteză.
Exemple:
La data de 7 mai, în jurul orei 15.30, polițiști de la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism, pe DN 2A, în comuna Mihail Kogălniceanu, aparatul radar înregistrând viteza de 109 km/h într-o zonă în care limita de viteză este de 50 km/h.
La data de 7 mai, în jurul orei 15.45, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari – Formațiunea Rutieră au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Năvodari, aparatul radar înregistrând viteza de 144 km/h într-o zonă în care limita de viteză este de 70 km/h.
Sursă foto: IPJ Constanța