Imagini revoltătoare. Fostul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, către polițiștii care au ''îndrăznit'' să-l oprească în trafic: ''Terminaţi cu prostiile astea. Nu ştiţi cu cine vorbiţi'' - VIDEO
O filmare revoltătoare circulă în presa naţională. Procurorul Daniel Horodniceanu, fost șef al DIICOT, acum vicepreședinte al CSM, a fost oprit în urmă cu câteva zile de poliție într-un sat din provincie după ce ar fi depășit fără semnal mașina agenților. Imaginile publicate de jurnalist.ro îl surprind pe procuror în timp ce încearcă să-i intimideze pe polițiști cu funcția sa, potrivit digi24.ro.
„În noaptea de 5 spre 6 mai, un echipaj de poliţie din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Iaşi aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu a efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui auto, ce se deplasa în comuna Schitu Duca, din judeţul Iaşi, care nu ar fi semnalizat efectuarea manevrei de depăşire. Poliţiştii i-au adus la cunoştinţă şoferului abaterea rutieră comisă şi i-au pus în vedere să respecte normele rutiere în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice, acesta fiind sancţionat cu avertisment, conform OUG nr. 195/2002”, au precizat duminică reprezentanţii IPJ Iaşi.
În momentul în care i s-a solicitat să se legitimeze, acesta a replicat: "Sunt procuror şef Horodniceanu de la Crimă Organizată, nu mă cunoaşteţi, de ce nu mă cunoaşteţi oare? (..) Eu am să vă dau legitimaţia mea de procuror. Vă mai întreb încă o dată: de ce m-aţi oprit?", potrivit unei înregistrări video publicată de jurnalist.ro. Poliţiştii i-au răspuns că i-a depăşit fără a semnaliza. "Terminaţi cu prostiile astea. Nu ştiţi cu cine vorbiţi", a fost răspunsul magistratului.
"Sunteţi foarte scrupuloşi la datorie, văd. (..) Ce faceţi dvs la ora asta, faceţi patrulă pe strada principală dintr-un sat? (..) Am să vorbesc cu şeful IPJ", a completat magistratul, poliţiştii răspunzându-i că au în fost semnalate mai multe furturi de animale în satul respectiv şi că nu este în măsură să le indice cum să îşi facă treaba.
"Nu văd cum aţi putea să aveţi tupeul ăsta cu un procuror care a condus structura de crima organizată. (..) Eu sunt în măsură să fac orice, din cauza mea aveti un 15 % la salariu, în favoarea dvs, eu am vorbit cu ministrul Oprea în 2016 şi dvs aţi luat 15%", a continuat magistratul, nemulţumit de atitudinea poliţiştilor şi exprimându-şi aprecierea pentru oamenii legii care "sunt respectuoşi, ştiu să vorbească cu oamenii şi, mai ales, cu procurorii", le-a mai spus magistratul poliţiştilor.
Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi poliţişti care mă cunoşteau. Este regretabil că nu am rezistat provocării şi am reacţionat în acest mod care nu mă caracterizează
Daniel Horodniceanu a declarat pentru G4Media că a fost oprit la 1.30 noaptea de un echipaj de poliţie şi că a asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi poliţişti care îl cunoşteau.
„Am remarcat că în cursul zilei de astăzi a apărut în presă o înregistrare cu oprirea mea în trafic de un echipaj de poliţie pentru o presupusă contravenţie rutieră. La prima vedere, pentru un personaj neutru, avem de a face cu un poliţist la datorie, care rezistă presiunilor încercate de un procuror, oprit în trafic în mod corect. În realitate, lucrurile stau în alt mod: am fost oprit în trafic la ora 1:30, noaptea, de un echipaj al poliţiei rurale, fără a încălca vreo normă rutieră. Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi poliţişti care mă cunoşteau. Astăzi am aflat că această scenetă a fost şi filmată, probabil cu un dispozitiv de înregistrare ascuns, nu cu body-cam. Imaginile sunt, însă prelucrate, filmul având şi alte pasaje, tăiate însă.
Realizez că m-am aflat într-o situaţie provocată, dar ce este regretabil şi îmi reproşez acest lucru, este că nu am rezistat provocării şi, pe acest fond emoţional, probabil şi combinat cu unele probleme personale, am reacţionat în acest mod, care nu mă caracterizează. Dacă s-ar trece dincolo de reacţia mea, pe care, fie ea şi provocată, o regret sincer, subiectul conţine şi tema mai largă a faptului că poliţiştii pot opri fără niciun motiv şoferii în trafic pretinzând încălcări ale legii a căror falsitate este imposibil de probat pentru şofer. Dincolo de calitatea mea de magistrat, dacă în film ar fi fost un om revoltat de oprirea în trafic fără motiv, filmul evenimentelor ar fi generat altfel de emoţii publice”, a declarat pentru G4Media.ro procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al CSM şi fost şef al DIICOT.
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor solicită demisia lui Daniel Horodniceanu din funcţia de vicepreşedinte CSM
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual a reacţionat în urma unei filmări apărute în spaţiul public în care Daniel Horodniceanu este oprit în trafic de poliţiştii ieşeni şi îi ameninţă că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi.
“SNPPC solicita demisia/demiterea domnului Horodniceanu. Lupul paznic la oi! Înţeleaptă vorbă a românului! Astăzi a apărut în media o filmare în care domnul Horodniceanu, fostul prim-procuror al DIICOT, actualmente vicepreşedinte al CSM, a mai demonstrat incă o dată că în România, articolul 16 din Constitutie este scris doar pentru «fraierimea» care, nu-i aşa, trebuie să se conformeze şi să respecte legea, lege pe care politicienii in general, iată că şi magistraţii, o ignoră, ba chiar încearcă prin atitudine să intimideze poliţistii care, culmea, nu fac decât să ..... aplice legea!
Având in vedere gravitatea afirmaţiilor şi a atitudinii la adresa Poliţiei Române, precum şi impactul total negativ şi umbra de îndoială aruncată de un asemenea comportament asupra justiţiei în general, magistraţilor în special, SNPPC solicită domnului Horodniceanu: demisia din funcţia de vicepreşedinte al CSM! Nu este firesc ca un vicepreşedinte CSM, aparator şi garant al bunei funcţionări a justiţiei, să aibe un asemenea comportament specific celor pe care DIICOT îi are în vedere atunci când îşi indeplineşte atribuţiile; demisia din magistratură! Este timpul să plecati acasă domnule procuror şi asta pentru că, prin cel putin tentativa de trafic de influenţă, dumneavoastră v-aţi introdus singur într-o incompatibilitate crasă cu statutul de magistrat.
Declanşaţi cercetarea disciplinara a domnului Horodniceanu şi luaţi măsurile care se impun. Nu este sănătos nici pentru români,nici pentru justiţia din România, menţinerea pe funcţia din CSM dar şi ca magistrat a unei persoane cu un vădit comportament duplicitar: dur şi intransigent când alţii încalcă legea dar sfidator şi agresiv la adresa Poliţiei Române atunci când el încalcă legea şi trebuie să-i suporte rigorile.
Nu putem să nu ne întrebăm care ar fi fost atitudinea procurorului Horodniceanu, dacă ar fi avut in lucru un dosar in care să existe o probă video cu politisti care, admonestaţi de un interlop, ar fi cedat presiunii şi nu ar fi luat masuri legale. Sau dacă în locul său ar fi fost un poliţist cu un asemenea conportament. Probabil că îi/îl reţinea şi propunea arestarea lor preventivă”,a afirmat SNPPC.
De asemenea, sindicatul poliţiştilor mai solicită Ministerului Afacerilor Interne să ia atitudine.
“Nu în ultimul rând, solicităm IGPR şi MAI să ia atitudine. Să iasă în comunicare şi să apere onoarea, probitatea, cinstea, curajul, pentru că dacă nu o vor face ar însemna să încurajeze acest fenomen de continuă denigrare/sfidare a legii”, a mai menţionat sursa citată.
Daniel Horodniceanu a fost procuror şef al DIICOT în intervalul 2015-2018 şi candidat la mai multe funcţii de conducere din sistemul judiciar. Magistratul a condus şi DIICOT Iaşi, funcţie din care a fost ales membru al noului Consiliu Superior al Magistraturii, în prezent fiind şi vicepreşedinte al instituţiei.
Sursă foto: adevarul.ro