Un împingător sub pavilion Cehia s-a scufundat în Portul Constanța: cei cinci membri ai echipajului au fost salvați. GALERIE FOTO
Un împingător sub pavilion Cehia s-a scufundat sâmbătă, 29 aprilie, în Portul Constanţa după o coliziune, iar cei cinci membri ai echipajului au fost salvaţi.
Accidentul a avut loc în această dimineaţă, la ora 5.35, în dana Terminal Barje 5 a Portului Constanţa.
Potrivit reprezentanților ANR, un împingător sub pavilion Cehia a intrat în coliziune cu un covoi ce se afla în manevră.
În urma impactului nava cehă a suferit o gaură de apă în bordul babord.
„Trei împingătoare au fost trimise în asistenţă şi au acţionat cu 4patrupompe pentru evacuarea apei, dar în ciuda eforturilor la ora 7.10 împingătorul avariat s-a scufundat. Cei cinci membri ai echipajului au fost salvaţi şi se află înafara oricărui pericol. Nu sunt urme de poluare, dar ca măsură de siguranţă fost amplasat un baraj anitipoluant şi urmeaza ca zona să fie şi balizată. Totodată a fost emis un aviz către navigatori privind pericolul de navigaţie în zonă. Căpitănia Portului Constanţa a deschis un dosar de cercetare pentru a stabili cauzele producerii accidentului“, au transmis reprezentanții ANR.
Sursă foto: ANR