Traficul pe canalele navigabile a crescut datorită cerealelor din Ucraina
Traficul pe canalele navigabile a crescut datorită cerealelor ucrainene. Și nu puțin, ci cu un sfert față de anul trecut arată un bilanț al Administraţiei Canalelor Navigabile. Pe plus sunt și transporturile de minereuri, cărbuni, metale și produse de construcții.
În total, pe canalele navigabile de la noi au tranzitat peste 13525 mii de tone marfă ceea ce a depășit cu mai bine zece procente estimările conducerii ACN.
„Traficul pe cele două canale a crescut. Dinspre Ucraina este de 51%, Serbia 20%, România 14%, Austria 5%, Moldova 4%, Bulgaria 3% și Ungaria 2%. O să mai urce traficul din Ucraina pentru că uitați-vă ce este și pe autostradă, iar cantitățile de marfă care vin pe rutier sunt infime”, a declarat Daniel Georgescu, Directorul Companiei Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A.
De asemenea, reprezentanții Administrației Canaleleor Navigabile au și câteva planuri de dezvoltare și îmbunătățire a infrastructurii pentru anul 2023.
„Am finalizat studiul de fezabilitate pentru obiectivul Modernizarea canalelor navigabile ale Dunării, Modernizarea și sporire capacitate operare Portul Ovidiu și Portul Luminița. Urmează să finalizăm Portul Medgidia și Murfatlar”, a mai declarat Daniel Georgescu, Directorul Companiei Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A.
Conducerea ACN mai spune că până la sfârșitul anului trecut, la nivelul companiei au fost gestionate proiecte cu finanțare externă nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 în valoare de aproximativ 900 milioane de lei.