Un bărbat care voia să intre cu un cuțit în Primăria Mangalia a fost imobilizat de jandarmi

O patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa s-a autosesizat miercuri, 26 aprilie, cu privire la o persoană recalcitrantă care adresa injurii trecătorilor din zona centrală a municipiului Mangalia.
Bărbatul în cauză a provocat scandal şi a manifestat intenţia de a intra în sediul Primăriei Mangalia, ocazie cu care jandarmii l-au imobilizat.
În urma efectuării controlului corporal sumar, asupra persoanei menţionate a fost găsit un cuţit.
Din cauza faptului că bărbatul ameninţa că se sinucide, a fost condus la Spitalul Municipal Mangalia.
În urma faptelor săvârşite, jandarmii l-au amendat pe acesta în conformitate cu Legea nr. 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, militarii au întocmit proces verbal de depistare care urmează a fi predat împreună cu cuțitul, poliției Mangalia, în vederea continuării cercetărilor.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

