Cel mai mare festival de rock de pe litoral va avea loc și anul acesta pe o plajă din Costinești. ''May, Be Rock Fest'' se află la cea de-a doua ediție
Cel mai mare festival de rock de pe litoral va avea loc și anul acesta pe o plajă din Costinești. „May, Be Rock Fest” se află la cea de-a doua ediție și se va desfășura în perioada 29-30 aprilie.
Pasionații de muzică rock, care doresc să se bucure de atmosfera concertelor live și de peisajul Mării Negre, pot achiziționa deja biletele online. Prețul unui bilet este în acest moment de 212 lei.
Printre cei care vor urca pe scenă se numără: Vama, Șuie Paparude, Vița de Vie, Bucovina, Lupii lui Calancea și mulți alții.
Prin acest festival, organizatorii își doresc să susțină lumea tinerilor iubitori de agrement și muzică live. Prin urmare, stațiunea Costinești este locația ideală, fiind îndrăgită de toți cei puși pe distracție.