CONSTANŢA. S-a stins din viaţă omul de afaceri Grigore Comănescu, la 65 de ani. Slujba de înmormântare va fi săvârșită la biserica din Sibioara, ctitorită de familie
S-a stins din viaţă Grigore Comănescu, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din Constanţa, dar şi unul dintre cei mai bogați oameni din țară.
"Cu inimile îndoliate, familia anunță mutarea la cele veșnice, pe 11 aprilie, a celui care a fost Grigore Comănescu, tată, soț, bunic model.
Cei care doresc să își ia rămas bun sunt așteptați astăzi, 12 aprilie, la casa mortuară din incinta cimitirului Municipal din Constanța, de la ora 19.00.
Slujba de înmormântare va fi săvârșită mâine, 13 aprilie, începând cu ora 13.00, la biserica din Sibioara, ctitorită de familie.
Bunul Dumnezeu să vă primească rugăciunile și să-l odihnească în rândurile drepților!", a transmis familia lui Grigore Comănescu.
Omul de afaceri Grigore Comănescu s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, în urma unor probleme de sănătate.
Sursă foto: Tomis TV