dobroge.tv

Live

ÎPS Teodosie, despre propunerea ca Biserica Ortodoxă Română să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii: ''Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Nu vreau să-i judec, doar îi compătimesc''

ÎPS Teodosie, despre propunerea ca Biserica Ortodoxă Română să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii: ''Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Nu vreau să-i judec, doar îi compătimesc''
10 aprilie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, în legătură cu afirmaţia fostului ministru de externe Teodor Baconschi potrivit căreia ortodocşii ar trebui să celebreze Paştele în aceeaşi zi cu catolicii şi protestanţii. Arhiepiscopul Tomisului a declarat că  Paştele adevărat este acolo unde se află Sfânta Lumină, adică la ortodocşi, precizând că la catolicii aceasta nu există. 

“Cred că nu ştie ce spune. Noi respectăm toate cele trei condiţii de la Sinodul I Ecumenic înscrise într-un canon al sărbătoririi Paştelui. Adică să fie după echinocţiul de primăvară, după Paştele evreilor şi după Lună plină. Dacă una din aceste condiţii nu se împlinesc, se amână o lună ca să fie toate împlinite. De aceea, perioada la care variază data Paştelui este de 5 săptămâni. Catolicii, în primul rând, au uneori Paştele înainte de Paştele evreilor. Adevărat este că noi sărbătorim Paştele după calendarul neîndreptat, că aşa a hotărât Sinodul de la 1923 de la Constantinopol, când s-a îndreptat calendarul în partea de răsărit. În partea de apus, a îndreptat calendarul în secolul al XVII-lea. Dar acolo este Paştele adevărat unde vine Sfânta Lumină. Au catolicii Sfântă Lumină? N-au. Alţii? N-au. Toţi se adună la lumina ortodocşilor şi strigă adevărata lumină a ortodocşilor. Dar nu îndrăznesc să vină, că e greu la ortodocşi, că sunt posturi mari, aspre, metanii, rânduieli de slujbă mai lungi. Le place să proclame într-un cuvânt. Dar e greu să ţii rânduiala, căci cere jertfă multă”, a declarat ÎPS Teodosie, citat de news.ro.

Întrebat cum procedează catolicii de Paşte, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns: “Totul este simbol. Au lumină materială, Lumina care coboară la noi e realitatea, nu-i simbol. În sfârşit, nu vreau să-i judec, că nu-i treaba mea doar îi compătimesc”.

Potrivit news.ro, fostul ministru de externe Teodor Baconschi a afirmat într-o postare pe pagina sa de Facebook, că ortodocşii ar trebui să celebreze Paştele odată cu catolicii şi protestanţii.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233