Militarii români urmează să fie trimiși acasă după retragerea NATO din Afganistan

Militarii români ar urma să plece din Afganistan, așa anunță secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Acesta a afirmat joi că Alianța își va retrage forțele din Afganistan, odată cu Statele Unite.
Misiunea NATO în Afganistan Resolute Support numără 12.000 de militari din 38 de ţări. România este, din punct de vedere al mărimii forței militare, cea de-a cincea națiune NATO participantă la coaliție, cu 738 de militari, după Statele Unite, Germania, Marea Britanie și Italia.
Între militarii români plecaţi în această misiune sunt şi ofiţerii din Forţele pentru Operaţii Speciale care şi-au atras respectul colegilor aliaţi după ce au executat misiuni extrem de periculoase împreună cu militari din unităţile similare americane. Activitatea acestora a fost apreciată, la nivel naţional şi internaţional, cu peste 1.100 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere, anunță Adevărul.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Noapte de foc în județul Tulcea: patru case cuprinse de incendii

Avertisment BNR: nu răspundeți la apeluri sau mesaje false care par oficiale

Prins cu o țigară „specială”: jandarmii au depistat un bărbat cu substanțe posibil psihoactive
Constanța, sub avertizare de Cod Galben de vânt
Proiecte de reabilitare termică pentru mai multe blocuri din Constanța. Investiție de aproximativ 20 milioane lei prin PNRR
A început perioada de prohibiție! Pescuitul este interzis până la începutul verii
Şapte sturioni şi un rechin prinşi în plase, eliberaţi în mediul natural de către polițiștii de frontieră tulceni
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

