dobroge.tv

Live

CONSTANȚA. Încă o autoutilitară confiscată pentru transport și depozitare ilegală de deșeuri: șoferul a fost amendat cu 30.000 de lei

CONSTANȚA. Încă o autoutilitară confiscată pentru transport și depozitare ilegală de deșeuri: șoferul a fost amendat cu 30.000 de lei
04 aprilie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Luni, 3 aprilie, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat o persoană în timp ce abandona dintr-o autoutilitară deșeuri inerte.

„Întregul incident a fost surprins de una dintre camerele ce compun sistemul de monitorizare al municipiului Constanta, dovedindu-și, astfel, încă o dată eficiența în combaterea unor astfel de fenomene”, transmite municipalitatea.

Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 30.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 20, alin.3 din OG 92/2021, modificată prin Legea nr.17/2023.

Totodată a fost dispusă măsura complementară de confiscare a autoutilitarei folosite la săvârșirea contravenției și care a fost predată de contravenient la locul de plasare în custodie al autorității publice locale.

Vă reamintim că municipiul Constanța este monitorizat în permanență prin sistemul de supraveghere cât și de polițiștii locali care manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă actele normative în vigoare.

Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetățenii și îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte antisociale la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro”, mai transmite municipalitatea.


Sursă foto: Primăria Constanța

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233