Informare meteo de frig, ploi, îngheț la sol și brumă. Toată ţara este sub cod galben de vânt puternic, în unele judeţe este cod roşu - HARTĂ
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că se menţine în vigoare, până miercuri, la ora 21.00, informarea privind intensificări ale vântului, precipitaţii moderate cantitativ, răcire accentuată – îngheţ la sol şi brumă.
”În intervalul menţionat, precipitaţiile se vor extinde treptat dinspre vest şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. Vor fi ploi, iar din a doua parte a nopţii de luni spre marţi (27/28 martie) îndeosebi în jumătatea de nord se vor semnala precipitaţii mixte (măzăriche, lapoviţă şi ninsoare), iar la munte vor predomina ninsorile şi local se va depune strat nou de zăpadă. Pe alocuri, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile cu viteze în general de 45...65 km/h, iar în zona montană înaltă va sufla tare”, anunţă meteorologii.
Marţi şi miercuri vremea va deveni rece pentru această dată în toată ţara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative şi se va produce brumă sau îngheţ la sol.
În sud-estul teritoriului, în seara zilei de luni vor fi averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi posibil căderi de grindină.
Totodată, până luni, la ora 23.00, rămâne valabilă atenţionarea Cod galben privind intensificări ale vântului. În intervalul menţionat, local şi temporar în Banat, Crişana, vestul Transilvaniei, Dobrogea şi în estul Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55...65 km/h. În zona montană înaltă (în general la altitudini mai mari de 1700 m), rafalele vor depăşi 80...90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii.
Începând de luni, de la ora 23.00, până marţi, la aceeaşi oră, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului. Astfel, în cea mai mare parte ţării, vântul va avea local şi temporar intensificări, cu viteze de 50...65 km/h şi izolat peste 70...75 km/h. În acelaşi interval, va fi Cod portocaliu - intensificări susţinute ale vântului, viscol puternic, în Carpaţii Meridionali, de Curbură şi în Munţii Apuseni, la altitudini de peste 1.500 de metri, mai exact în judeţele Bihor, Cluj, Alba, Caraş-Severin, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău şi Prahova.
În intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi în Munţii Apuseni, la altitudini mai mari de 1500 m, vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de 120...140 km/h, va fi viscol puternic şi vizibilitate foarte scăzută.
De asemenea, marţi, între orele 2.00 şi 14.00, va fi în vigoare un Cod roşu care vizează intensificări puternice ale vântului, la altitudini de peste 1.800 de metri în Carpaţii Meridionali, în judeţele Hunedoara, Sibiu, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj. În aceste zone, la altitudini de peste 1.800 de metri, va fi vânt puternic, cu rafale ce vor depăşi 140 km/h.
Sursă foto: doc.ro