Weekend de foc pentru pompierii constănțeni: 135 de misiuni, între care nouă accidente cu 21 de victime
În weekendul care s-a încheiat, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au executat 135 misiuni, cele mai multe din ele – 102, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale.
Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a șapteincendii în urma cărora nu s-au înregistrat victime, ci pagube materiale, fiind, de asemenea fiind afectate peste 100 hectare de teren.
Pompierii militari au intervenit și în cazul a nouă accidente rutiere soldate cu 21 devictime. Dintre acestea, 13au fost transportate la spital, iar, din nefericire, pentru douădintre ele s-au aplicat manevrele de resuscitare fără rezultat, fiind declarat decesul.
În cursul zilei de sâmbătă, 18 martie 2023, pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină în cazul a trei accidente rutiere cu victime multiple care au avut loc la scurtă distanță unul față de altul.
În jurul orei 16.00, echipajele de stingere, descarcerare, SMURD, cele ce deservesc autospeciala pentru transport personal și victime multiple precum și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au fost solicitate să intervină la un accident rutier între o autoutilitară și un autoturism, cu șase victime, la ieșire din localitatea Băneasa spre Constanța. Toate cele șase persoane au fost transportate la spital cu multiple traumatisme -- detalii aici: JUDEȚUL CONSTANȚA. Șase persoane au ajuns la spital după ce o mașină și o autoutilitară s-au ciocnit
La o oră și jumătate distanță, trei persoane au fost grav rănite, iar o alta și-a pierdut viața după ce o autoutilitară s-a răsturnat -- detalii aici: Tragedie în județul Constanța. O femeie a murit după ce o autoutilitară s-a răsturnat: alte trei persoane au ajuns la spital
După alte 30 de minute de la această intervenție, pompierii militari au acordat primul ajutor altor șase persoane, victime ale unui accident rutier petrecut între două autoturisme, la intrare în localitatea Valu lui Traian. Cele șase persoane asistate medical la fața locului au refuzat transportul la spital.
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea” au intervenit și în alte 17 situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD ori salvare animale captive în medii ostile vieții.