dobroge.tv

Live

Protecție specială pentru navigatori: familiile acestora primesc compensații şi în caz de deces natural, nu numai în caz de accident de muncă

15 martie 2023
Publicitate

Navigatorii beneficiază de o protecție specială după mulți ani de discuții și negocieri. Concret, în cazul unui deces natural, familia va primi o compensație. Însă, există și alte prevederi prin care toate eforturile și drepturile acestora vor fi respectate prin contract. Decizia a fost luată după ce s-a ajuns la concluzia că navigatorii lucrează în condiții grele și uneori chiar sunt abuzați în muncă, susțin reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor. Ordonanța privind reglementarea muncii în domeniul maritim a fost dată de Guvern abia anul trecut.

După ce munca navigatorilor a fost atent cercetată, în anul 2006 a fost votată o convenție prin care s-au întrunit condițiile de muncă ale acestora, însă atunci nu au fost luate măsuri concrete. Astfel, după mulți ani de negocieri, abia în luna aprilie a anului trecut a fost introdusă o Ordonanță de Urgență care prevede reglementarea muncii în domeniul maritim.

Navigatorii de exemplu pe nave, când aveau un eveniment tragic, moare din cauza unui stop cardiac, se considera un deces natural și atunci nu primește nicio compensație. Pe când, noile reguli acum spun că indiferent de cauza decesului, mai puțin suicidul, practic familiile navigatorilor primesc compensațiile de deces ale navigatorilor la bordul navelor”, a declarat Adrian Mihălcioiu, președinte SLN Constanța.

Reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor susțin că în ultimii ani standardele de lucru ale navigatorilor au crescut considerabil. Însă, acum, această ordonață le oferă protecție și în ceea ce privește asigurarea de viață sau respectarea dreptului la concediu medical, pe caz de boală, sau chiar în caz de accident.

Navigatorul nu mai trebuie să-și pune efectiv întrebarea dacă acel contract s-ar putea să-i creeze condiții altele decât cele pe care le știe, dacă are clauze ascunse sau alte lucruri care ar putea să-i afecteze în viitor. Toate drepturile lui izvorâte din contractul de muncă sunt garantate practic”, a mai declarat Adrian Mihălcioiu, președinte SLN Constanța.

Aceste discuții au venit în urma consțientizării pericolului de la bordul navei. Pe cât de frumoasă este viața pe mare, pe atât de periculoasă poate fi, susțin reprezentanții SLN. Mai mult, aceștia mai spun că există privaţiuni, riscuri şi mai ales drepturi care trebuie apărate.

Vorbim de condiții naturale, de furtuni, pericole de piraterie care nu sunt de neglijat, apoi și războiul, iată avem pe Marea Neagră și nu numai. Au fost zone în care sunt războaie, iar navigatorii trebuie să ajungă și să treacă prin anumite rute și prin acele zone în care se desfășoară atacuri armate”, a mai declarat Adrian Mihălcioiu, președinte SLN Constanța.

Concret, conform convenţiei internaţionale la care România a aderat, în acest moment, navigatorii au o protecţie specială. Cu toții primesc compensaţii şi în caz de deces natural, nu numai în caz de accident de muncă.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233