dobroge.tv

Live

Plasele de pescuit, pericolul din adâncuri. ''Odată rămase pe fundul mării continuă să fie active chiar dacă nu își mai regăsesc scopul''

10 martie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Se caută soluții pentru scoaterea din Marea Neagră a plaselor de pescuit ilegale sau abandonate. Autoritățile și reprezentanții ONG-urilor s-au întâlnit la Constanța pentru a discuta despre această situație. Plasele reprezintă o mare problemă, atât pentru mediul marin cât și pentru oameni. Delfinii au fost de nenumărate ori prinși în astfel de locuri și cei mai mulți dintre ei au murit. De asemenea, plasele de pescuit pot pune în pericol și viața scafandrilor care trebuie să fie foarte atenți, mai ales când se află în preajma unei nave scufundate, acolo unde se găsesc cele mai multe dintre acestea.

Plasele de pescuit, mai ales cele abandonate, pot pune serioase probleme mediului marin, și nu numai. Nu puține au fost cazurile când mamifere moarte au ajuns la malul mării cu urme, semn că au fost prinse în aceste unelte de pescuit. De altfel, pe fundul mării sunt foarte multe astfel de obiecte.

Marian PAIU, director executiv ONG „Mare Nostrum”: "Pune în pericol animale, precum delfinii și precum păsările, precum viețuitoarele bentonice care trăiesc pe fundul mării, se pot agăța în acestea. Ele odată rămase pe fundul mării continuă să fie active chiar dacă nu își mai regăsesc scopul, adică să fie utilizate de pescari, prin a prinde, a captura și inevitabil, a omorî viețuitoarele de pe fundul mării. Și de aceea încercăm să scoatem acest pericol din mediul marin".

Plasele de pescuit reprezintă o mare problemă nu doar pentru viețuitoarele marine ci și pentru oameni, mai ales pentru scafandri care coboară în adâncuri. De multe ori vizibilitatea este redusă ceea ce face ca plasele să fie și mai greu de observat.

Șerban IONESCU, scafandru: "În primul și în primul rând, acoperă obiectivul turistic, obiectivul scufundării, obiectivul turistului care intră sub apă să vadă ce este și nu vede mare lucru. Doi, dacă ajunge acolo poate într-adevăr să se agațe scafandrul respectiv și na, poate crea o problemă destul de serioasă. Am văzut destul de multe plase, nu de dimensiuni foarte mari. În schimb, chiar azi dimineață am vorbit cu niște prieteni care au avut cred că cel mai amplu proiect de a scoate plasele de pe un submarin scufundat în Marea Neagră, undeva pe la 35 – 40 de metri și au muncit multe luni doar ca să taie plasele din jurul lui".

Iulian RUSU, președintele Asociației Club Marine Explorer: "Posibilitatea să te îneci este aproape inexistentă. În momentul în care apare o plasă și te-ai încurcat în ea, și nu îți dai seama la timp, probabilitatea de a ieși din plasă este destul de mică. O plasă, nu îi spune nimeni că este abandonată, ea continuă să funcționeze până când natura de-a lungul unor zeci de ani o îmbracă în faună marină. Dar vă spun că plasele sunt periculoase pentru natură și după 10 – 15 ani".

Acum, autoritățile și reprezentanții ONG-urilor caută soluții pentru ca plasele de pescuit să fie scoase din apă, treptat. Va fi însă un proces de durată.

Marian AVRAM, președintele Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură: "Vrem să rezolvăm o problemă care este la nivel european, este stabilită prin regulament european. Suntem în procedură de avizare a unei proceduri de Guvern care să statueze acet lucru. Ne-am propus în acest an o cotă, o cantitate ca să înțeleagă toată lumea, pentru recuperarea acestor plase părăsite din Marea Neagră".

Mihai LEONOV, subsecretar de stat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: "Prin programul național de pescuit vom avea o alocare de 1, 2 milioane de euro pentru colectarea acestor deșeuri. Bineînțeles că vor fi create niște criterii în care vor fi identificate inclusiv de către pescari, de ONG-uri sau alte asociații, că sunt ele pe fundul mării sau pe plajă. Aceste avor fi adunate, duse către un centru de colecatre și după care vor fi recliclate".

În prezent, nu există un centru unde pot fi depuse astfel de plase de pescuit descoperite de pescari sau scafandri.

Marian AVRAM, președintele Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură: "Pescarii ne-au semnalat de-a lungul timpului că în timpul activităților prind în uneltele lor și aceste plase și din păcate nu aveau o procedură cum să le predea și unde să le predea. Practic, asta vrem să stabilim aceste lucruri și să le și legiferăm printr-o hotărâre de Guvern".

Membrii ONG-ului „Mare Nostrum” au strâns până acum plase din zona Midia- Eforie, însă acesta este doar începutul.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233