Avertizare meteo de vânt puternic în toată țara, dar și ninsori și viscol la munte. Opt județe, sub cod galben de ploi - HARTĂ
Meteorologii anunţă ploi, sub formă de aversă, până sâmbătă dimineaţă, opt judeţe din zona Carpaţilor Meridionali urmând să intre sub incidenţa unui Cod galben. O altă atenţionare Cod galben privind vânt puternic, ninsori şi viscol la munte, va intra în vigoare sâmbătă dimineaţa, fiind vizată toată ţara.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de vineri, de la ora 12.00, până sâmbătă, la ora 8.00, în unele zone ale judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş, Vâlcea şi Gorj.
„În vestul Carpaţilor Meridionali vor fi ploi, mai ales sub formă de aversă, ce vor favoriza topirea stratului de zăpadă. Se vor acumula cantităţi de apă de 20...25 l/mp şi izolat peste 30 l/mp, iar pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice. La altitudini de peste 1800 m, precipitaţiile vor fi mixte”, au arătat meteorologii.
Averse de ploaie şi descărcări electrice vor fi, vineri după-amiază şi în prima parte a nopţii de vineri spre sâmbătă, local şi în Oltenia.
O altă atenţionare Cod galben, privind intensificări ale vântului, ninsori şi viscol la munte, va intra în vigoare sâmbătă, la ora 8.00, fiind valabilă până duminică, la ora 15.00.
„În toate regiunile, vântul va avea local şi temporar intensificări, cu viteze de 50..65 km/h şi izolat peste 70 km/h. În Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi zona deluroasă a Crişanei, mai ales seara şi în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 martie), vor fi precipitaţii mixte. La munte vor fi rafale de 70...80 km/h, iar pe creste vor depăşi 90....110 km/h, treptat vor predomina ninsorile şi va fi viscol”, a arătat ANM.
Susă foto: perild.com / ANM