Tradiții și obiceiuri de Sfinții 40 de Mucenici: ce trebuie să faci astăzi ca să ai noroc tot anul
De sărbătoarea cu cruce neagră cei 40 de mucenicii din Sevastia sunt legate o serie de tradiţii şi obiceiuri populare pe care creştinii ortodocşi le păstrează cu sfinţenie. Sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici are loc anual, în data de 9 martie.
Această sărbătoare cu cruce neagră este şi un prilej bun pentru ca gospodinele să pregătească binecunoscuţii mucenici. Aceştia se fac fie din aluat de cozonac, fie fierţi şi aromaţi cu miere şi scorţişoară.
Tradiții și obiceiuri
Potrivit tradiţiei populare, pe 9 martie, de sărbătoarea celor 40 de mucenici, se deschid porţile Raiului şi mormintele.
De asemenea, de sărbătoarea celor 40 de mucenici de la Sevastia, bărbaţii trebuie să bea 40 de pahare de vin, unul pentru fiecare dintre cei 40 de mucenici care şi-au pierdut viaţa.
Pe 9 martie, de sărbătoarea celor 40 de Mucenici, se păstrează numeroase elemente rituale ale străvechiului început de An agrar celebrat la echinocțiul de primăvară. Pe stil vechi, ziua de 9 martie era hotar între zilele aprige ale Dochiei și zilele călduroase ale Moșilor.
Peste această zi s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: una precreștină, ultima zi a Babei Dochia, când această moare și se preface în stana de piatră, și altă creștină, prima zi a Moșilor jertfiți și transformați în cenușă pe rugul funerar pentru dreapta lor credință.
Obiceiurile din ziua de Mucenici formează un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor rituale, numite Sfinți, Sfintisori, Bradosi; beția rituală, când tradiția susține că e bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare cu vin, deschiderea mormintelor și porților Raiului, aprinderea focurilor de Mucenici prin curți și grădini, în fața caselor și în câmp; purificarea oamenilor și vitelor prin stropirea lor cu apă sfințită, protecția magică a caselor și anexelor gospodărești prin înconjurarea lor cu cenușă provenită de la focurile aprinse de Mucenici, bătutul pământului cu maiurile pentru alungarea frigului, așteptarea spiritelor morților cu scaune și mese întinse la focurile de Mucenici.
Ce să faci ca să ai noroc tot anul
Se spune că cei care vor da de pomană, vor avea noroc tot anul. Potrivit tradiției, trebuie să evităm să intrăm în conflicte. Se spune că o să ai noroc tot an dacă nu te vei certa cu nimeni în această zi.
Pentru a alunga spiritele rele și a aduce norocul și binele pe lângă casă, de Sfinții Mucenici este bine să aprindem focul în curte, pentru a atrage norocul și binele pe lângă casă.
Cele 40 de pahare de vin
Tot pe 9 martie, de cei 40 de mucenici, era un timp ritual extrem de favorabil pentru efectuarea observațiilor și previziunilor meteorologice, pentru aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de Mucenici.
Totodată, de cei 40 de mucenici, pe 9 martie, se credea că acum se prindeau cu ușurință vrăjile şi farmecele, că tăierea primelor corzi de viţă-de-vie aduce rod bogat.
Bărbaţii apreciază obiceiul străvechi de a "bea" 40 de pahare de vin, ce datează din moşi-strămoşi, când se credea că „ porţia" de 40 sau 44 de pahare de vin simbolizează puterea şi vigoarea, pentru că vinul se transformă în timpul anului în sânge şi putere de muncă.
Totuși, în tradiția populară, bărbații beau 44 de pahare cu vin. De unde provine diferența? După tradiția creștină, Sfinții martiri au fost 40, după cea geto-dacică, au fost 44, atâtea fiind și zilele dintre 9 martie și 23 aprilie, când este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Sursă: Antena 3
Sursă foto: dcnews.ro