METEO. Cum va fi vremea în Dobrogea, la începutul lunii martie
Vine primăvară, dar doar calendaristic. Vremea rămâne însă instabilă la începutul lunii martie. Nu scăpăm nici de ploi, iar maximele se vor menține în jurul valorii de 10 grade Celsius. Nici de vânt nu scăpăm. Acesta va sufla la rafală cu peste 25 de km/h. Meteorologii nu au vești bune nici pentru zilele care urmează.
„Vremea va fi relative normală termic pentru această perioadă, astfel că temperaturile maxime se vor situa între 7 și 10 grade, mai ridicate în ziua de 4 martie, până la 13 grade. Cele minime vor fi cuprinse între 1 și 5 grade, mai coborâte miercuri spre joi, până la -1 grad.
Cerul va prezenta înnorări temporare și, cu precădere, în cursul zilelor de vineri și sâmbătă. Trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări slabe și temporare pe parcursul zilei de 4 martie”, a declarat Diana Matei, meteorolog Centrul Meteorologic Dobrogea.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Activități preventive pentru sărbători în siguranță
.jpg)
Autoritățile constănțene colaborează pentru introducerea Trenului Metropolitan
_1024x768.jpg)
CONSTANȚA. Sprijin pentru persoanele vulnerabile
Aditivii „îndulcesc” cozonacul: peste 20 de sortimente cu rețete îndoielnice în magazinele mari
Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale
Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

