dobroge.tv

Live

IPJ Constanța, la bilanț: a scăzut numărul infracțiunilor și a deceselor în urma accidentelor rutiere

IPJ Constanța, la bilanț: a scăzut numărul infracțiunilor și a deceselor în urma accidentelor rutiere
28 februarie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa desfăşoară activităţi de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunilor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii.

Gestionarea resurselor umane reprezintă o prioritate și s-a avut în atenţie, permanent, încadrarea funcţiilor din statul de organizare, în prezent instituția noastră având un procent de ocupare a funcţiilor prevăzute de 74,65.

În anul 2022, au fost derulate programe de modernizare sau reabilitare la nivelul a 13 sedii aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, precum și a două sedii aparținând structurilor pe care instituția le asigură din punct de vedere logistic, lucrări însumând peste 10 milioane de lei.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în anul 2022 au fost recepţionate peste 74.000 de apeluri prin S.N.U.A.U. 112, reușindu-se, în mediul urban, ca la 90% dintre apeluri să se intervină sub 10 minute.

În ceea ce priveşte situaţia operativă, în anul 2022, se constată o scădere cu 115 fapte a infracțiunilor sesizate, față de anul 2021.

În acest sens, exemplificăm scăderea cu 2,04% a infracţiunilor comise contra persoanei și cu 1,4% a infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, în județul nostru, comparativ cu anul 2021.

În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, se înregistrează o scădere cu 65 de fapte, comparativ cu anul 2021. Astfel, infracțiunile de furt din locuință au scăzut cu 7,43%, iar infracțiunile de distrugere cu 3,42%.

În acest sens, polițiștii au urmărit, în cursul anului 2022, să înlăture condiţiile care generează sau favorizează comiterea acestui gen de infracţiuni, iar activitățile de prevenire au avut scopul de a realiza o educaţie adecvată și o pregătire antiinfracţională cât mai bună a populaţiei, pentru a obţine o implicare cât mai mare a cetăţenilor şi a factorilor cu responsabilităţi în acest domeniu.

În ceea ce privește siguranța rutieră, din analiza datelor statistice se constată că, în anul 2022, a fost înregistrat același număr de accidente grave ca în 2021, în schimb numărul persoanelor decedate a înregistrat o scădere de 7,5%.

Principalele cauze generatoare de accidente rutiere în anul 2022 au fost traversarea neregulamentară și viteza neadaptată la condițiile de drum.

În urma activităților desfășurate pe această linie, au fost constatate 1.532 de infracțiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, au fost aplicate peste 16.100 de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 3.524 de permise de conducere şi au fost retrase 955 de certificate de înmatriculare.

Referitor la activitatea de urmărire naţională şi internaţională, au fost puse în executare 123 de mandate și sentințe penale.

În anul 2022, polițiștii criminalişti au efectuat aproximativ 6.664 de cercetări la fața locului, remarcându-se creșterea cu 37,5 %, a numărului persoanelor bănuite de comiterea faptelor pe baza urmelor papilare, față de 2021.

De-a lungul perioadei supuse analizei, s-a asigurat, prin Serviciul de Pregătire Profesională, activitatea de pregătire de specialitate, 116 polițiști participând la cursuri și sesiuni de formare și perfecționare. Totodată, pe linia pregătirii fizice și autoapărare, au fost desfășurate activități de instruire, la care au participat polițiști. De asemenea, aceștia au participat la sedințe de instrucția tragerii cu armamentul din dotare.

În anul 2022, Serviciul pentru Acțiuni Speciale a desfășurat peste 400 de misiuni specifice, respectiv percheziții, acțiuni de restabilire a ordinii publice, razii, executarea de mandate, negociere în situații de criză și controale pirotehnice.

Pe linia prevenirii violenței în școli și în zonele adiacente acestora, în perioada ianuarie–decembrie 2022, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat peste 900 de activități cu caracter informativ-preventiv în rândul elevilor și altor categorii de beneficiari. Totodată, au fost implementate 6 campanii având ca scop prevenirea violenței în unitățile de învățământ, a traficului de persoane, a consumului ilicit de droguri sau substanțe interzise.

Pe parcursul anului 2022, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au actualizat evidența câinilor periculoși din categoria 1 și 2, conform O.U.G. 55/2002. De asmenea, au fost emise 5 ordine de plasare în adăpost pentru 6 animale.

În contextul cooperării interinstituţionale, în conformitate cu prevederile OMAI 60/2010, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a beneficiat, în domeniul menținerii ordinii publice, de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanța, Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța și Gărzii de Coastă și a avut o bună colaborare cu Polițiile Locale de pe raza unităților administrativ-teritoriale din județul Constanța.

Din punct de vedere al activității judiciare pentru combaterea infracțiunilor, anul 2022 se caracterizează printr-o cooperare eficientă cu toate unitățile de Parchet din județul Constanța.

Nu în ultimul rând, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța și-a îndeplinit, și în anul 2022, funcția de sprijin în cadrul situațiilor de urgență, prin abordarea activă a rolului pe care îl are în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, activitate coordonată de Instituția Prefectului Constanța.

Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră, asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale şi financiare necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Poliţiei Române, reprezintă obiectivele stabilite de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanța pentru anul 2023.


Sursă foto: arhivă Dobrogea TV

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233