dobroge.tv

Live

Pompierii militari din cadrul ISU Dobrogea vă invită la ei „acasă”

Pompierii militari din cadrul ISU Dobrogea vă invită la ei „acasă”
27 februarie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța vă invită la ei „acasă”.

În perioada 27 februarie – 3 martie 2023, în intervalul orar 10.00-15.00, constănțenii care doresc să ne cunoască, să vadă tehnica de intervenție și să afle cât mai multe informații despre profesia de pompier pot veni la subunitățile noastre. Evenimentul „Porți Deschise” este organizat la nivelul tuturor subunităților de intervenție.

Acțiunea se desfășoară în cadrul seriei de manifestări ocazionate de împlinirea, în data de 28.02.2023, a 90 ani de atestare documentară a Protecției Civile în România.

Protecţia Civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora, asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Astăzi, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele judeţene şi constă în: identificarea riscurilor existente în raioanele de intervenție; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate etc.

Protecţia civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii, un element de bază al societăţii moderne.

Această zi importantă ne oferă un nou prilej pentu a constientiza că, în fața unei situații de urgență, trebuie să reacționăm calm, cu responsabilitate, să știm cum să ne protejăm și, în același timp, să îi ajutăm pe cei aflați în pericol.


Sursă foto: arhivă

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233