Prefectura Constanța a cerut judecătorilor anularea a 9 autorizații de construire în Mamaia Nord. Cele mai grave probleme au fost descoperite la blocurile mai înalte
După ce mai mulți dezvoltatori din Mamaia Nord, au fost sancționați de către inspectorii de Stat în Constructii pentru neregulile găsite în teren, Prefectura Constanța a cerut judecătorilor anularea a nouă autorizații de construire. Cele mai grave probleme descoperite au fost blocurile mai înalte decât prevede autorizația, pereții scoși sau adăugați care nu existau în proiect și finisajele care nu erau nici ele conforme.
"Implicarea Instituției Prefecturii în această problemă a fost pe două paliere. Pe de o parte, corpul de control al premierului ne-a solicitat direct efectuarea unei anchete administrative care a vizat undeva la 400 de autorizații de construcții și
certificate de urbanism în cazul cărora am verificat concordanța între documentația depusă și cea care ar fi trebuit să fie depusă în fiecare caz. Rezultatele le-am înaintat celui care a dispus această solicitare, respectiv Corpului de control al premierului. Pe de altă parte, ISC ne-a sesizat într-un număr de 12 cazuri încă de anul trecut vis a vis de anumite neconcordanțe în cazul emiterii unor autorizații de construire de către Unitatea Adminstrativ Teritorială Năvodari, caz în care, în conformitate cu articolul 12, legea 50/91 republicată, noi am solicitat instanței desființarea acelor autorizații", a declarat Silviu COȘA, prefectul județului Constanța.