CONSTANȚA. Vergil Chițac, vizită în teren pentru verificarea lucrărilor de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu
Primarul municipiului Constanța a efectuat o vizită în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor efectuate în cadrul proiectului privind îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia (bdul 1 Decembrie 1918 și b-dul Lăpușneanu).
Până în acest moment pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu au fost executate lucrări în proporție de 45%.
„Graficul lucrărilor a fost decalat pentru că s-a procedat în paralel și la înlocuirea magistralei termice de pe același tronson. Un alt aspect care cauzează întârzierea lucrărilor îl constituie aspectele descoperite după efectuarea lucrărior de frezare și realizare de sistem rutier nou. Complexitatea proiectului implică adaptarea la situațiile neprevăzute. Odată ce am decopertat trotuarele dinspre Parcul Tăbăcărie, am descoperit că acestea urmau să se prăbușească în scurt timp și am fost nevoiți să construim un zid de sprijin, lucrare neprevăzută la momentul proiectării”, a declarat primarul muncipiului Constanța domnul Vergil Chițac.
Revenind la proiect acesta prevede reabilitarea părții carosabile pe o suprafață de peste 140.000 mp, modernizarea și extinderea traseelor pietonale pe o suprafață de peste 40.000 mp. Arterele rutiere vor beneficia de aproximativ 8 km de piste de biciclete și 11 km de benzi de circulație dedicate transportului public.
Pe tronsoanele delimitate de bulevardul Aurel Vlaicu și strada Soveja au fost realizate lucrări de reparații a tramei stradale, reabilitare a trotuarelor cu pavaj modern și realizarea de canalizații subterane pentru rețelele de date și iluminat public.
Celelalte tronsoane până la Casa de Cultură se află în lucru, se decopertează zona pietonală, se montează pavaj și se realizează canalizații pentru rețelele de telecomunicații și energie electrică.
„Vom interveni etapizat și pe celelalte sectoare, după ce se vor finaliza lucrările de reabilitare a rețelelor de transport a energiei termice.
Traseul cuprins între Gara CFR și stațiunea Mamaia va fi complet reconfigurat. În ceea ce privește amenajările urbane, vorbim despre stații de transport public modernizate, mobilier urban inteligent alimentat de energie solară prevăzut cu senzori pentru măsurarea calității aerului, sisteme de informare cetățeni cu mesaje variabile, o rețea nouă de iluminat public pentru carosabil, iluminat smart la trecerile pentru pietoni, spații verzi și sistem de irigații”, transmite municipalitatea.
Proiectul are o valoare 91.361.614, 40 lei și se derulează prin Programul Operațional Regional 2014 -2020.
Sursă foto: Primăria Constanța